Echipa de handbal juniori 4 a CSM Ploieşti s-a calificat la Turneul Final al campionatului!

Echipa de handbal juniori 4 a CSM Ploieşti s-a calificat la Turneul Final al campionatului!

Echipele de handbal juniori 4 ale CSM Ploieşti au participat, în acest weekend, la Turneele Semifinale ale sezonului, băieţii pregătiţi de Gabriela Enache şi Ramona Ştefan reuşind să obţină calificarea la Turneul Final al campionatului după un parcurs fără înfrângere în competiţia găzduită de sălile din Tunari şi Chiajna!

Accederea între cele mai bune 8 formaţii ale sezonului a fost obţinută încă de ieri, când CSM Ploieşti a reuşit să câştige ambele partide din Grupa B, 30-20 cu CSM Bucureşti şi 28-27 cu ACS Ştefan Birtalan, şi să-şi asigure primul loc al clasamentului. Astăzi, băieţii noştri au trecut cu 35-18 şi de CSO Mizil, după care au jucat finala turneului cu prima clasată în Grupa A, ACS Academia Junior Ploieşti. Deşi au condus în marea majoritate a timpului, inclusiv la 4 goluri diferenţă, băieţii noştri au risipit un avans de două goluri în ultimul minut şi au încheiat finala la egalitate, 23-23, pierzând apoi cu 5-4 la loviturile de departajare.

Ambele echipe erau, însă, deja calificate, ordinea fiind necesară doar în perspectiva tragerii la sorţi pentru Turneul Final ce va avea loc în perioada 10-14 iunie, la care cele 8 formaţii vor fi împărţite în cele două serii astfel încât să fie câte două ocupante de locuri 1 şi două ocupante de locuri 2 la turneele semifinale.

Lotul echipei CSM Ploieşti care a obţinut calificarea la Turneul Final a arătat astfel: Nicolas Ionaşcu, Mihai Ioniţă (portari), Ştefan Bondăreţ, Tudor Dumitrescu, Costin Marin, Teodor Ivan, Mario Stoica, Mihai Drăghici, Gabriel Zamfir, Alexandru Dănac, David Cocione, Rareş Sîrbu, Eduard Baciu, Teodor Berbec, Mihnea Toma, Matei Udrescu şi Tudor Gîrbea (jucători de câmp).

Patru dintre jucătorii de la CSM Ploieşti au fost recompensaţi şi cu premii individuale:

Tudor Dumitrescu – cel mai tehnic jucător al turneului

Teodor Ivan – golgheterul competiţiei

Gabriel Zamfir – cel mai bun pivot

Nicolas Ionaşcu – cel mai bun portar

Fetele s-au oprit, în schimb, în această fază a competiţiei, în care au avut parte de o grupă dificilă în turneul găzduit de Sala Pantelimon. Fetele noastre au pierdut toate cele trei partide din grupă, antrenorul Robert Comendant alegând, din momentul în care calificarea a fost compromisă, să ruleze toate cele 17 jucătoare din lot.

Rezultatele înregistrate de CSM Ploieşti au fost următoarele:

CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 33-21

CSŞ 2 Bucureşti – CSM Ploieşti 28-19

CS Câmpina – CSM Ploieşti 26-23

Lotul echipei noastre la turneu a arătat astfel: Ema Tabac, Adela Petre (portari), Sarah Popa, Rebecca Andrei, Melania Drăghici, Carla Burlacu, Antonia Duţă, Maya Pitoiu, Nataly Cursaru, Maria Enache, Corina Dinu, Eva Danciu, Natalia Petre, Maria Micu, Carina Mihai, Eva Chelba şi Andreea Ilie (jucătoare de câmp).

Altfel, echipa de minihandbal a clubului antrenată de Geta Opincariu a disputat, astăzi, un nou meci în Grupa C a Campionatului Micilor Talente Roby Gas, organizat de AJH Prahova, reuşind să câştige cu 30-15 pe terenul celor de la Valea Călugărească.