Cele două echipe de baschet „U17” înscrise de CSM BBA Petrolul Ploieşti în acest sezon au participat în acest weekend la turneul cu numărul 2 al sezonului, al calificărilor zonale, numai cea care activează în parteneriat cu Bucharest Basketball Academy reuşind să facă pasul spre Faza Calificărilor Semifinale.
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti, formaţie pregătită de Ionuţ Ivan, Paula Nica, Răzvan Popa şi Alex Stănescu, a evoluat în turneul Grupei B4, organizat de Ştiinţa Bucureşti în Sala „Politehnica” din Capitală, şi a câştigat lejer toate cele trei partide disputate:
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – CN Aurel Vlaicu Bucureşti 88-34 (26-7, 19-14, 25-8, 18-5)
ABC Evolution Bucureşti Otopeni – CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti 29-137 (6-45, 7-33, 12-30, 4-29)
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – CSU Ştiinţa Bucureşti 84-46 (14-16, 27-10, 20-13, 23-7)
Lotul pe care au contat tehnicienii noştri a fost următorul: Radu Potop, Vlad Ghiman, Eduard Szasz, Alexandru Iambu, Ianis Aron, Emmanuel Nnamchi, Lucian Grigore, Petru Năstăsie, Vlad Ionuţ Dan, Serafim Vasiliu Leiba, Alec Ivan, Horia Şteff Peptenaru, Codrin Ocheşel, Robert Vlădeanu, Ayan Dumitru şi Patrick Tudor.
CSM BBA Petrolul Ploieşti, antrenată de Mihai Comănescu, a participat la turneul Grupei B1, de la Râmnicu Vâlcea, fiind învinsă de cele două adversare:
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – CSM BBA Petrolul Ploieşti 109-81 (27-15, 30-21, 27-28, 25-17)
CSM BBA Petrolul Ploieşti – CSŞ Nr. 4 CSU ASE Bucureşti 71-82 (18-24, 26-25, 17-17, 10-15)
Lotul echipei noastre a fost următorul: Sebastian Frîncu, Gabriel Darius Iancu, Luca Soare, Radu Frăţilă, Dragoş Teodorescu, Tiberiu Andrei Oprea, Tudor Frăţilă, Ştefan Feraru, Radu Constantinescu, Mihai Popovici-Oancea, Alexandru Măncilă şi Călin Dragomir.
Băieţii au pauză până la finalul lunii ianuarie, atunci când, în perioada 29-31, se vor desfăşura Turneele pentru Calificări în Semifinale.
