Încă un „pariu” pentru viitor: David Fometescu a semnat cu CSM BBA Petrolul Ploieşti!

Încă un „pariu” pentru viitor: David Fometescu a semnat cu CSM BBA Petrolul Ploieşti!

Contingentul jucătorilor români de mare perspectivă sporeşte, în acest sezon, la CSM BBA Petrolul Ploieşti prin aducerea lui David Fometescu, om de bază al echipei naţionale „Under 18” a României şi jucător cu evoluţii şi cifre remarcabile în ultimele două ediţii ale Ligii 1 de Baschet Masculin, pentru Agronomia Bucureşti.

Născut pe 11 februarie 2008 şi coleg de generaţie cu David Raşoga sau Federico Diaconescu, Fometescu (1.86 m) evoluează pe poziţiile 1 (point guard) şi 2 (shooting guard), iar în ultimele două sezoane a avut medii de 14.5 puncte, 4.1 recuperări, 3.7 pase decisive, respectiv 18.7 puncte, 7 recuperări şi 5.9 pase decisive la Agronomia Bucureşti.

A evoluat în această vară pentru „naţionala” Under 18 a României, condusă de Ionuţ Ivan, la FIBA EuroBasket – Division B, din Croaţia, având medii de 13.3 puncte, 4.1 recuperări şi 2 pase decisive în puţin peste 25 de minute jucate/meci.

David se antrenează de la startul pregătirilor sub comanda lui Milan Skobalj şi a bifat primele minute în galben-albastru cu prilejul Cupei Corona, de la finalul săptămânii trecute.

Bine ai venit, David!