Cei mai mici baschetbalişti ai clubului au participat la Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet!

Cei mai mici baschetbalişti ai clubului au participat la Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet!

S-a încheiat, astăzi, cea mai frumoasă săptămână pentru componenţii echipei de BabyBaschet a CSM BBA Petrolul Ploieşti, care au participat, începând de duminică, la Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet, de la Costineşti.

Băieţii pregătiţi de Marian Angelian şi Mihai Comănescu au făcut parte din Grupa 8 şi au încheiat turneul cu un bilanţ de 7 victorii şi două înfrângeri. CSM BBA Petrolul Ploieşti a jucat cu ACS U-BT Cluj-Napoca Gri, CS Magic Champions Bucureşti, ACS First Class Voluntari, ACS Primo Mega Ball Piteşti Alb, ABC Leii Bucureşti, ACS Academia de Baschet Phoenix Galaţi, CSŞ Sighetu Marmaţiei 2, ACS Dan Dacian Bucureşti Albastru şi BC Olynpiacos Târgovişte.

Lotul echipei noastre la festival a fost următorul: Eric Mereanu, Rareş Mereanu, Matei Negrea, Ovidiu Orbeşteanu, Petru Burlacu, Vladimir Preda, Teo Boroşteanu, Filip Lazăr, Eduard Oprea, Nicolae Terente şi Patrick Jernea. Un gând bun pentru Rareş Mereanu, cel care s-a accidentat pe parcursul competiţiei şi nu a mai putut evolua în ultimele partide. Îi dorim multă sănătate, recuperare uşoară şi să fie convins că toţi colegii îl aşteaptă să revină la antrenamente.

Conform obiceiului la acest nivel de vârstă, la finalul întrecerilor toți copiii participanți au fost premiați cu medalii, diplome, precum și cu produse din partea partenerilor evenimentului.

De mâine, urmează Competiția Sportivă Națională de MiniBaschet, care se va întinde până la finalul săptămânii viitoare.

Felicitări, copii!