Prima ediţie a „Cupei Liceelor” la fotbal şi-a stabilit, astăzi, câştigătoarea, echipa Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” reuşind să intre în posesia trofeului după cinci victorii obţinute în cele două zile ale competiţiei!
Dacă Faza Grupelor s-a desfăşurat ieri dimineaţă pe terenurile de la Parcul Municipal Vest, astăzi cele patru formaţii calificate au intrat în Sala „Olimpia” pentru meciurile din semifinale şi finale. Echipa LT „Anghel Saligny” (profesori Nicoleta Luntraru şi Valeriu Aristan), singura formaţie cu punctaj maxim în prima zi, şi-a confirmat superioritatea şi a trecut în semifinală de echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” (profesor Răzvan Guşe), scor 3-1, pentru ca, în marea finală, în care a întâlnit echipa Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” (profesor Gabriel Hurmuz), să se impună mai clar, cu 5-1. Locul al 3-lea i-a revenit formaţiei Liceului Tehnologic „Toma Socolescu” (profesor Florin Bidireanu), care a trecut cu 2-0 de băieţii de la „LMV”.
Cele trei echipe de pe podium au intrat în posesia premiilor oferite de CSM Ploieşti şi de sponsorii AFI Ploieşti şi Crazy Bubble Ploieşti.
La Finala Mare a turneului ne-am bucurat de prezenţa în tribună a Primarului Municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, şi a consilierului local Raluca Dumitru.
Organizatorii au oferit şi premii individuale, remarcaţii turneului fiind Florin Nicolae (LT „Toma Socolescu”) – cel mai bun portar, Antonio Stan (Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”) – golgheterul turneului şi Mario Cursaru (Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”) – cel mai bun jucător al competiţiei!
Turneul a fost organizat de Primăria Municipiului Ploieşti, CSM Ploieşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Asociaţia Glimpse of Meaning Ploieşti.
Mulţumiri voluntarilor din cadrul Asociaţiei Glimpse of Meaning pentru implicarea totală din cele două zile de concurs, precum şi Comisiei Judeţene de Arbitri „Dr. Emil Vlaiculescu” pentru sprijinul acordat prin delegarea arbitrilor Ştefan Borcan şi Valentin Ionuţ Niculae.
Rezultate „Cupa Liceelor”
Faza Grupelor:
Grupa A
LT „Anghel Saligny” – LT „Sfântul Apostol Andrei” 5-2
LT „Toma Socolescu” – Liceul Tehnologic „1 Mai” 7-1
LT „Anghel Saligny” – LT „Toma Socolescu” 4-3
LT „Sfântul Apostol Andrei” – Liceul Tehnologic „1 Mai” 5-7
LT „Anghel Saligny” – Liceul Tehnologic „1 Mai” 4-2
LT „Sfântul Apostol Andrei” – LT „Toma Socolescu” 1-11
Clasament: 1. LT „Anghel Saligny” 9 puncte; 2. LT Toma Socolescu 6 puncte; 3. LT „1 Mai” 3 puncte; 4. LT „Sfântul Apostol Andrei” 0 puncte.
Grupa B
LT „Victor Slăvescu” – Colegiul Economic „Virgil Madgearu” 5-1
CN „Alexandru Ioan Cuza” – CN „Mihai Viteazul” 0-0
LT „Victor Slăvescu” – CN „Alexandru Ioan Cuza” 3-6
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” – CN „Mihai Viteazul” 0-2
LT „Victor Slăvescu” – CN „Mihai Viteazul” 0-0
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” – CN „Alexandru Ioan Cuza” 1-5
Clasament: 1. CN „Alexandru Ioan Cuza” 7 puncte; 2. CN „Mihai Viteazul” 5 puncte; LT „Victor Slăvescu” 4 puncte; 4. Colegiul Economic „Virgil Madjearu”.
Semifinale
LT „Anghel Saligny” – CN „Mihai Viteazul” 3-1
CN „Alexandru Ioan Cuza” – LT „Toma Socolescu” 4-1
Finala Mică
CN „Mihai Viteazul” – LT „Toma Socolescu” 0-2
Finala Mare
LT „Anghel Saligny” – CN „Alexandru Ioan Cuza” 5-1
Galerie foto:



















