Cinci echipe ale CSM Petrolul Ploieşti, prezente la Campionatul Regional de Minibaschet şi Babybaschet!

Cinci echipe ale CSM Petrolul Ploieşti, prezente la Campionatul Regional de Minibaschet şi Babybaschet!

A fost weekend plin pentru cei mai mici baschetbalişti ai clubului, care au participat, de vineri până astăzi, la Campionatul Regional de Minibaschet şi Babybaschet, organizat de Federaţia Română de Baschet prin Sucursala Regionala Nr. 11, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi sub egida Programului „Ploieşti, Let’s Play!” – Capitala Tineretului din România 2024.

Desfăşurată pe terenurile de la Parcul Municipal Vest, cu 34 de echipe la start, dintre care 5 de la CSM Petrolul Ploieşti, competiţia a reprezentat pentru copii o excelentă repetiţie în perspectiva celor două festivaluri de baschet pe care federaţia le organizează an de an la Costineşti: BabyBaschet (21 – 27 iunie), respectiv Minibaschet (28 iunie – 4 iulie).

Aşa cum spuneam, clubul nostru a fost reprezentat de cinci echipe, trei de mini baschet şi două de babybaschet, pregătite de Corina Savu, Marian Angelian şi Mihai Comănescu şi nu vă vom oferi detalii despre rezultate, pentru că la aceste categorii de vârstă sunt recompensate participarea şi dorinţa de a face primii paşi într-un sport ce poate aduce multe satisfacţii. De altfel, toţi copiii au primit diplome şi brăţări cu simbolul #Let’s Play! – Ploieşti, Capitala Tineretului din România 2024.

Echipele CSM Petrolul Ploieşti participante au fost:

Minibaschet avansaţi (antrenor Corina Savu): Andrei Savu, David Ţapu, Alex Costache, Darius Frusina, Matei Tudose, Eric Tănase, David Stoican, Alex Ionescu, Traian Zamfiroiu şi Vlad Marin;

Minibaschet începători (antrenor Corina Savu): Teo Mateescu, Iustin Penescu, Andrei Ojică, Mateo Ionescu, Patrick Zamfir, Patric Enache, Ioan Coman, Matei Iluşcă, Alex Iancu şi Bogdan Patracioc;

Minibaschet albastru (antrenori Marian Angelian şi Mihai Comănescu): Silviu Pleşea, Leonard Parepa, Matei Căldură, Alexandru Muşat, Matei Ghica, Victor Ştefan, Fabian Vesel, Călin Panait, Radu Popescu, Călin Ghinea, Daniel Pîrvu şi Rareş Iancu;

Babybaschet galben (antrenori Marian Angelian şi Mihai Comănescu): Victor Ştefan, Radu Popescu, Albert Ene, Cătălin Panait, Matei Frâncu, Matei Ţîncă, Vlad Vasile, David Popuşoi, Petru Cristoiu, Matei Stoica, Tobias Mihalcea şi Răzvan Caliţa;

Babybaschet albastru (antrenori Marian Angelian şi Mihai Comănescu): Dimitris Niţu, Matei Frîncu, Mihnea Radu, Luca Bratu, Gabriel Tudorie, Octavian Ciobanu, David Secuiu, Vladimir Preda, Petru Burlacu, Matei Ştefan, Tudor Ştefan şi Mina Coman.

Felicitări, copii!

Galerie foto: