Echipa de handbal juniori 1 s-a calificat la Turneul Final Valoare al campionatului!

Echipa de handbal juniori 1 s-a calificat la Turneul Final Valoare al campionatului!

Echipa de handbal juniori 1 a CSM Ploieşti s-a calificat la Turneul Final Valoare al campionatului după ce a reuşit să câştige, astăzi, cu 38-36 (20-16), meciul decisiv cu ACS Viitorul Piteşti. Contând pentru ultima etapă a Grupei Valoare 2, partida desfăşurată în această după-amiază în Sala Sporturilor Olimpia avea o singură variantă pentru băieţii Ramonei Ştefan: o victorie cu ajutorul căreia să se menţină pe poziţia a 3-a a clasamentului sau, chiar, să urce pe locul al 2-lea în cazul în care era obţinută la mai mult de 4 goluri. Au fost numai două până la urmă, după un joc controlat de la un capăt la celălalt de „galben-albaştri” şi CSM Ploieşti este una dintre cele două formaţii de pe locurile 3 ale celor 3 Grupe Valoare care s-au calificat la Turneul Final!

În disputa de astăzi, Ramona Ştefan a mizat pe: D. Ştefan, A. Pop – M. Ion Iliescu (10 goluri), A. Leu (6), I. Stănescu (6), M. Sîrbu (6), D. Rizea (4), A. Muşoiu (3), L. Vasile (2), G. Roşu (1), V. Băncilă, D. Constantin, Şt. Vîlcu, B. Bondarenco, Al. Popescu şi A. Năstase.

CSM Ploieşti a acumulat 14 puncte în Grupa Valoare 2 şi are cu un punct mai mult decât ocupanta poziţiei a 3-a în Grupa Valoare 1, CSM Bucureşti. Turneul Final Valoare este programat săptămâna viitoare, în intervalul 17-21 aprilie.

Ieri, au revenit pe teren şi junioarele 3 ale clubului, care au suferit prima înfrângere a sezonului în derby-ul Grupei Valoare 2, susţinut pe terenul celor de la CSM Bucureşti. Gazdele s-au impus cu 38-28 (17-9) şi au urcat pe prima poziţie a clasamentului. Leonard Cristescu a folosit următorul lot de jucătoare: B. Biota, D. Ioaniţiu, B. Vesel – S. Curcan (10 goluri), B. Brînzaru (5), A. Georgescu (5), M. Andronache (2), A. Matei (2), A. Dorobăţ (2), D. Constantinescu (1), A. Bratu (1), A. Filip, D. Gheorghe, D. Marin, A. Alecu şi I. Dudu.

Sâmbătă, pentru fete urmează o nouă deplasare pe cât de dificilă, pe atât de importantă, la Rapid Bucureşti, cea de-a treia echipă din grupă implicată în lupta pentru cele două locuri care duc la Turneul Final. Meciul se va desfăşura în Sala „Rapid” şi este programat să înceapă la ora 9:30.

Tot sâmbătă, dar în Sala „Olimpia”, de la ora 12:30, joacă şi băieţii de la J2, adversari fiindu-le cei de la ACS Sporting Ghimbav, pe terenul cărora au pierdut în tur cu 34-32.