LNBM – Getica 95: CSM Petrolul Ploieşti, start în play-out în fieful Timişoarei!

LNBM – Getica 95: CSM Petrolul Ploieşti, start în play-out în fieful Timişoarei!

De mâine, se dă startul în play-out-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95, iar pentru CSM Petrolul Ploieşti asta înseamnă o confruntare după sistemul „cel mai bun din 5 partide” cu SCM Timişoara! Se întâlnesc formaţiile care au încheiat Faza a II-a a campionatului – Grupa 11-18, pe poziţiile 4 şi 5 (14 şi 15), ceea ce se traduce prin 3 partide cu trupa lui Dragan Petricevic gazdă. Primele două meciuri le jucăm în deplasare mâine şi joi, cu menţiunea că întâlnirea de mâine se dispută la Arad, de la ora 18:00, întrucât Sala „Constantin Jude” este ocupată de o competiţie de gimnastică artistică.

Echipa noastră a plecat astăzi spre „locul faptei”, staff-ul tehnic format din Ionuţ Ivan, Nemanja Tomic şi Robert Munteanu având la dispoziţie tot lotul de jucători.

Cele două formaţii s-au întâlnit în acest an şi în Faza a II-a a campionatului, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu: Timişoara a câştigat cu 89-75 la începutul lunii februarie, iar băieţii noştri s-au impus, în retur, pe 17 martie, în Sala „Olimpia”, cu 69-58. Ambele echipe au încheiat Grupa 11-18 cu bilanţ 8-6, cele 3 puncte în favoarea bănăţenilor la coşaveraj făcând, acum, ca adversarii să aibă avantajul de a disputa trei dintre cele cinci (posibile) partide pe teren propriu.

Întâlnirea de mâine va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Sorin Drugău (Braşov) şi Vlad Potra (Cluj-Napoca), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Radu Bucerzan (Timişoara).

Jocurile de la Ploieşti sunt programate pe 15 şi 17 aprilie, al doilea dacă va fi necesar. Dacă se va ajunge la 2-2, întâlnirea decisivă se va juca pe 20 aprilie, la Timişoara.