Judo: Rareş Arsenie, campion naţional de seniori, David Ţugui – bronz la Cupa Europeană de la Teplice!

Judo: Rareş Arsenie, campion naţional de seniori, David Ţugui – bronz la Cupa Europeană de la Teplice!

Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat, în weekend, la două competiţii majore, reuşind să obţină cinci medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz!

Finalul săptămânii a programat Finala Campionatelor Naţionale de judo pentru Seniori – individual, iar sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au izbutit să obţină patru medalii – una de aur, două de argint şi una de bronz – două locuri V şi cinci locuri VII.

Principala performanţă i-a aparţinut lui Rareş Arsenie, cel care a devenit campion naţional la categoria „open”, cea mai spectaculoasă din concurs, adunând la start sportivii care au participat la categoriile de greutate -73 kg, -81 kg, -90 kg, -100 kg şi +100 kg!

Cele două titluri de vicecampioane naţionale au fost cucerite de Vanessa Tolea (-57 kg) şi Ioana Petraru (-70 kg), iar medalia de bronz i-a revenit aceluiaşi Rareş Arsenie, la categoria „-100 kg”!

Locurile V au fost ocupate de Alexia Cristea (-48 kg) şi Ana Tunea (-63 kg), iar cele cinci locuri VII au fost obţinute de Idaira Vasilescu (-52 kg), Alexandra Ciurcă (-57 kg), Andrada Minea (+78 kg), Ştefan Georgescu (-73 kg) şi Mihai Boghici (-73 kg).

Tot în acest weekend, alţi doi sportivi ai clubului, David Ţugui şi Yasmine Tomescu, au participat la Cupa Europeană rezervată Juniorilor 2 – U18, competiţie ce a avut loc la Teplice (Cehia) şi punctează în clasamentul mondial al cadeţilor.

Dintre cei doi, David Ţugui a reuşit să intre în posesia medaliei de bronz a categoriei „+90 kg”, după un parcurs cu patru victorii şi o singură înfrângere. Sportivul nostru a trecut în primul tur de Adam Bures (Cehia), apoi a pierdut la Nodar Kobaladze (Georgia, câştigătorul categoriei) şi a mers în recalificări, unde i-a întrecut pe Anton Khachatryan (Polonia) şi Lotam Kagan Barnea (Israel). În lupta pentru medalia de bronz l-a învins pe neamţul Christian Wilhelm!

Yasmine Tomescu a concurat la categoria „48 kg” şi a pierdut primul meci în faţa sportivei Kiss Viktoria, din Ungaria. În recalificări, ea a fost învinsă şi de Iana Prituleac, din Republica Moldova.

La întrecerea din Cehia au participat 583 sportivi din 32 de ţări.

După competiţie, cei doi judoka vor participa, în perioada 8-10 aprilie, la un stagiu internaţional de pregătire.

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.