Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul „Arcul de Triumf”!

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul „Arcul de Triumf”!

Duminică dimineaţă, vă dăm din nou întâlnire pe Hipodromul Ploieşti, acolo unde se va desfăşura o nouă reuniune hipică oficială pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom şi cu sprijinul sponsorului MedLife – Spital Lotus şi al partenerilor de la Jockey Club Român, o organizează începând cu ora 10:00.

Va fi un eveniment cu nu mai puţin de nouă curse în program, şase de trap şi trei de galop, principalele repere fiind Premiul „Arcul de Triumf”, la trap şi „Cupa de Toamnă”, la galop.

Reuniunea va debuta la ora 10:00 cu o cursă de calificare de galop, după care vor urma Premiul Speranţa Lotus (ora 10:15) şi Premiul „Jockey Club” (ora 10:40), ambele de trap. Apoi, la ora 11:00 se ţine Premiul Taifun la galop, urmată de Premiul MedLife (11:15) şi de principalul eveniment al zilei, Premiul „Arcul de Triumf” (11:40)! Urmează alte trei curse: Cupa de Toamnă, la galop (12:00), Premiul „Supermarket La Cocoş” (ora 12:15) şi Premiul Respect Lotus (ora 12:40), ambele la trap.

Cei mai mici dintre spectatori vor avea amenajat un „fun corner”, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Reluăm concursul foto pe Instagram pentru public!

Cu prilejul reuniunii de duminică, Complex Hipodrom Ploieşti va relua concursul dedicat publicului spectator prezent în tribunele hipodromului! Ca şi în stagiunea anterioară, cei trei paşi care trebuiesc parcurşi sunt următorii:

1. Pozează prietenii, familia, căluţii, distracţia sau orice altceva îţi place pe hipodrom!

2. Postează pe Instagram pe story sau pe feed;

3. Tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti

Cel mai interesant instantaneu de la eveniment va fi premiat de partenerul evenimentului de duminică, MedLife – Spital Lotus, cu un pachet medical (ecografie şi consult medicină internă)

Prețul unui bilet de acces la reuniune este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Programul reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab