Start în amicale: echipa de handbal junioare 2 participă la Cupa FunSports 2023, de la Braşov!

Start în amicale: echipa de handbal junioare 2 participă la Cupa FunSports 2023, de la Braşov!

Aflate în perioada de pregătire a sezonului 2023-2024, echipele de handbal juniori ale clubului sunt în faţa primelor turnee de verificare, junioarele 2 urmând să deschidă, în această săptămână, seria participărilor clubului la competiţii amicale.

Fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu pleacă spre Braşov, acolo unde vor participa la Cupa FunSports 2023, turneu organizat de ACS Transilvania Braşov şi Agenţia de sport FunSports în parteneriat cu Federaţia Română de Handbal şi ajuns la cea de-a IX-a ediţie.

La categoria de vârstă „2007-2008” s-au înscris 16 formaţii, iar CSM Ploieşti a fost repartizată în Grupa C, alături de CS ProSport Focşani, CSM Târgu Mureş şi CSM Unirea Slobozia. În această seară au loc şedinţa tehnică şi Festivitatea de deschidere a competiţiei, urmând ca, mâine şi poimâine, fetele noastre să dispute cele trei meciuri din grupă, după următorul program:

Joi, Ora 8:30, CSM Ploieşti – CS ProSport Focşani (Sala Şc. Gen Nr. 11 Braşov)

Joi, Ora 15:20, CSM Ploieşti – CSM Târgu Mureş (Sala „Metrom” Braşov)

Vineri, ora 9:50, CSM Unirea Slobozia – CSM Ploieşti (Şc. Gen. Nr. 11 Braşov)

La şedinţa tehnică se va afla dacă sistemul competiţional la „J2” prevede calificarea câştigătoarelor celor patru grupe direct în semifinale – aceasta fiind cea mai probabilă variantă, ţinând cont că sâmbătă sunt finalele – sau primele două clasate în fiecare grupă merg în „sferturi”.

Lotul de jucătoare pe care Cristi Roşu şi Geta Opincariu contează în turneul de la Braşov este următorul: Raluca Neacşu, Daria Stan (portari) – Andreea Popescu, Alexandra Nicolae, Raluca Geangu, Eva Petrescu, Bianca Pîrvulescu, Andreea Stoica, Adelina Andrei, Ştefania Ghiţă, Alexandra Florea, Maria Ioniţă, Delia Roşu, Teodora Simion, Diana Condeescu şi Sara Stroe (jucătoare de câmp).

Alte două echipe ale clubului vor participa în perioada următoare la turnee amicale: juniorii 2, antrenaţi de Ramona Ştefan, la Olympic Summer Trophy (1-3 septembrie), iar junioarele 3, pregătite de Leonard Cristescu, la Olympic Summer Cup (8-10 septembrie), ambele organizate de clubul fostei mari handbaliste Ramona Farcău, ACS Olympic RFH.