Baschet, „3×3”: doar băieţii s-au calificat pentru Campionatul European U17!

Baschet, „3×3”: doar băieţii s-au calificat pentru Campionatul European U17!

Patru dintre sportivii secţiei de baschet a CSM Ploieşti au participat, în weekend, la Szolnok (Ungaria), cu echipele naţionale ale României, la calificările pentru Campionatul European „3×3”!

Dacă băieţii, în formula George Angelian (CSM Petrolul Ploieşti), Mihnea Vlaicu Popa (Ştiinţa Bucureşti), Denis Bădălău (Olimpia Milano) şi Mihnea Andrei Ilie (CSU ASE Bucureşti), au reuşit să se califice după ce au câştigat toate cele trei partide disputate, în schimb, fetele – Daria Tănase, Agnes Zane şi Karina Munteanu (toate de la CSM Ploieşti) şi Greta Nemes (BEAC Ujbuda) – au ratat accederea la „european”.

Repartizaţi în Grupa B, băieţii au câştigat, sâmbătă, partidele cu Croaţia, 21-19 şi Marea Britanie (21-14), după care, în „sferturi”, au trecut cu 20-18 de ocupanta poziţiei secunde în Grupa D, Olanda, intrând astfel între primele patru echipe ale competiţiei, care îşi asigurau calificarea la Campionatul European. George Angelian a marcat 10 dintre cele 62 de puncte reuşite de „tricolori” în competiţia masculină.

Fetele au făcut parte din Grupa D, singura cu două echipe, având astfel asigurat accesul în „sferturi” chiar dacă au pierdut în faţa Sloveniei, cu 21-12. În faza sferturilor de finală au cedat, însă, în disputa cu Olanda, scor 21-8, aşa că au jucat în Grupa 5-8 pentru ultimul loc care asigura calificarea la Campionatul European, al 5-lea. În semifinale au trecut de Suedia, cu 21-13, însă în meciul decisiv cu Letonia au pierdut cu 14-9 după un final în care au condus cu 9-8, dar adversarele au fost mult mai inspirate şi s-au desprins decisiv. Din totalul de 50 de puncte ale României, Agnes Zane a reuşit 20, Karina Munteanu – 14 şi Daria Tănase – 2.

Galerie foto: