Fabian Stroe şi-a asigurat medalia de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori!

Fabian Stroe şi-a asigurat medalia de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori!

Boxerul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Fabian Stroe, şi-a asigurat, astăzi, medalia de bronz a categoriei „52 kg” din cadrul Campionatului European de Box pentru Juniori, găzduit de Sala Sporturilor Olimpia!

Sportivul pregătit la club de Titi Tudor şi la Centrul Olimpic de la Brăila de George Perţea şi Marian Piţa a trecut, în această seară, în „sferturi”, de ungurul Benedek Peter după un meci pe care l-a controlat permanent, decizia arbitrilor venind în unanimitate.

Fabian va încerca să transforme bronzul în argint mâine, atunci când îl va întâlni în semifinalele competiţiei pe bulgarul Yanko Iliev, un adversar extrem de valoros, care a trecut astăzi de sârbul Nikola Bogatinoski prin inferioritatea adversarului în repriza a 3-a. Meciul va deschide gala a doua a zilei de mâine, programată la ora 17:30.

Galerie foto: