Atletism: CSM Ploieşti, 8 medalii obţinute la Cupa României pentru Seniori şi Juniori!

Atletism: CSM Ploieşti, 8 medalii obţinute la Cupa României pentru Seniori şi Juniori!

Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti au participat, ieri şi astăzi, la Craiova, la Cupa României pentru Seniori şi U20, reuşind să obţină 8 medalii: două de aur, prin Antonia Bodnariuc la 3000 metri obstacole şi ştafeta de 4×100 metri, trei de argint, prin Antonia Bodnariuc la 5000 metri, Cristian Eşanu la 400 metri garduri şi Cristian Roiban la 100 metri şi trei de bronz, prin Petre Rezmiveş la 100 metri, Cosmin Nisioiu la 800 metri (juniori) şi Alberto Dragomir la 400 metri (juniori).

Rezultatele obţinute ieri de sportivii pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu, între care s-au numărat şi cele două medalii de aur, au fost următoarele:

– Antonia Gabriela Bodnariuc – locul 1 la 3000 metri obstacole, cu timpul 11:14.96 minute şi locul 2 la 5000 metri, cu timpul 18:24.56 minute;

– ştafeta 4×100 metri – locul 1 în formula Alexandru Zatic, Petre Rezmiveş, Alexandru Geamănu şi Robert Marinescu, cu timpul 40.61 secunde;

– Cristian Eşanu – locul 2 la 400 metri garduri cu timpul 53.72 secunde;

– Cosmin Nisioiu – locul 3 la 800 metri cu timpul 1:59.79 minute;

– Cosmin Nisioiu – locul 5 la 400 metri juniori cu timpul 50.76 secunde;

– Alberto Dragomir – locul 10 la 400 metri (seniori) si locul 3 la juniori, cu timpul 50.25 secunde.

Rezultatele de astăzi:

– Cristian Roiban – locul 2 la 100 metri cu timpul 10.35 secunde;

– Petre Rezmiveş – locul 3 la 100 metri cu timpul 10.41 secunde;

– Alexandru Zatic – locul 4 la 200 metri cu timpul 21.65 secunde;

– Robert Marinescu – locul 5 la 200 metri cu timpul 21.85 secunde;

– Alexandru Geamănu – locul 6 la 100 metri cu timpul 10.71 secunde şi locul 7 la 200 metri cu timpul 21.93 secunde;

– Robert Marinescu – locul 7 la 100 metri cu timpul 10.72 secunde.

Galerie foto: