Echipa de baschet fete U17 a CSM Ploieşti, atac la medalii la Turneul Final de la Sfântu Gheorghe!

Echipa de baschet fete U17 a CSM Ploieşti, atac la medalii la Turneul Final de la Sfântu Gheorghe!

Echipa de baschet fete U17 a CSM Ploieşti participă, începând de mâine, la Turneul Final al campionatului, ce se va desfăşura la Sfântu Gheorghe. Devansată pentru a permite echipei naţionale „U18” să-şi înceapă pregătirile pentru participarea la FIBA U18 Women’s European Championship (Bulgaria, 30 iunie – 9 iulie), competiţia reprezintă un bun prilej pentru fetele noastre să-şi ia revanşa după un sezon anterior, la U16, încheiat doar pe locul al 5-lea. În anii precedenţi, CSM Ploieşti a fost medaliată cu bronz la U13 şi U14 şi cu argint la U15.

Acum, ele s-au „încălzit” cu bronzul de la „U18” obţinut recent, vin după un parcurs cu 6 victorii şi o înfrângere în acest sezon de „U17” şi merg la Sfântu Gheorghe vizând în mod clar o medalie.

În urma rezultatelor din Faza Semifinală, pe care a încheiat-o pe poziţia secundă, CSM Ploieşti va face parte din Grupa a II-a, alături de ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, ACS NBS Cluj-Napoca şi ABC Leii Bucureşti, pe care le va întâlni după următorul program:

Miercuri, ora 10:00, CSM Ploieşti – ABC Leii Bucureşti

Joi, ora 12:15, ACS NBS Cluj-Napoca – CSM Ploieşti

Vineri, ora 16:45, CSM Ploieşti – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Semifinalele sunt programate sâmbătă, încrucişat, atât pentru jocurile de clasament 5-8 (orele 10:00 şi 12:15), cât şi la medalii (orele 14:30 şi 16:45), iar finalele vor avea loc duminică: Finala mică la 14:30, iar Finala mare la 16:45.

Lotul pe care Loredana Munteanu, Corina Savu şi Robert Munteanu vor miza la Sfântu Gheorghe este următorul: Andreea Dumitru, Daria Iordăchescu, Andrada Dulhaz, Natalia Belhamra, Cristina Grigore, Dariana Păuşan, Cătălina Pîrvan, Daria Tănase, Agnes Zane, Karina Munteanu, Olivia Sandu, Ioana Savu, Alexia Apostolache, Daria Trican şi Nazli Dănilă.