Hipodromul Ploieşti: General de Bry s-a impus în Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”!

Hipodromul Ploieşti: General de Bry s-a impus în Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, în această dimineaţă, o nouă reuniune hipică oficială, pe care CSM Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”.

A fost un eveniment cu patru curse de trap în program, prima fiind dedicată „Zilelor Ploieştiului” şi câştigată de armăsarul Mister Jet, condus de Adrian Marciu. A urmat Premiul „Supermarket La Cocoş 1”, în care a avut câştig de cauză Milupa BD, avându-l în sulky pe Gheorghe Vasile, după care, la ora 11:00, s-a desfăşurat principala cursă a zilei, dotată cu Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”. Avea să fie şi cea mai spectaculoasă întrecere a reuniunii, cu un finiş strâns şi un câştigător oarecum scontat, armăsarul General de Bry, condus de Florin Mocanu, reuşind să se impună pe ultimii zeci de metri în faţa lui Nelson (driver Adrian Marciu) şi Viking (driver Ionuţ Dumitru)! Festivitatea de premiere a fost oficiată de reputatul medic Valeriu Zaharia. Reuniunea a fost închisă de Premiul „Supermarket La Cocoş 2”, în care s-a impus Brigitta Gold BD, condusă de Ion Costeanu.

Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complexului Hipodrom.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Supermarket La Cocoş, Radio Prahova, Centrul de echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti şi Info Ploieşti City.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 28 mai, atunci când se va ţine Premiul Municipiului Ploieşti.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab