Hipodromul Ploieşti: Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”, principala cursă a reuniunii de duminică!

Hipodromul Ploieşti: Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”, principala cursă a reuniunii de duminică!

Duminică, 21 mai, începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice oficiale, al cărei principal eveniment va fi Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”! Organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”, reuniunea din acest weekend va avea în program patru curse de trap, întrecerea de debut, dotată cu „Premiul Zilele Ploieştiului”, înscriindu-se evenimentului care marchează viaţa oraşului nostru în acest weekend.

A doua cursă a zilei va fi, la ora 10:30, Premiul „Supermarket La Cocoş 1”, după care va urma, la ora 11:00, principalul moment al reuniunii: Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”! Ziua hipică va fi închisă, la ora 11:30, de Premiul Supermarket La Cocoş 2”.

Cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka (în intervalul 10:15-11:45) pentru copii urmând să se amenajeze şi un „fun corner”, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Prețul unui bilet de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Programul reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab