Înot: Briana Păun, campioană naţională de seniori, tineret şi juniori la nici 14 ani!

Înot: Briana Păun, campioană naţională de seniori, tineret şi juniori la nici 14 ani!

Sportivii secţiei de nataţie a CSM Ploieşti au participat, în perioada 5-9 aprilie, la Otopeni, la Campionatul Naţional de Înot pentru Seniori, Tineret şi Juniori, reuşind să obţină 15 medalii, dintre care 4 de aur, 5 de argint şi 6 de bronz!

Principala performanţă a fost reuşită de Briana Păun (2009), sportivă care nu a împlinit, încă, 14 ani (o va face în luna octombrie), dar a cucerit nu mai puţin de 11 medalii, devenind campioană naţională de seniori, tineret şi juniori în proba de 1500 metri liber, cu timpul 17:29.75 minute şi campioană naţională de juniori în proba de 400 metri mixt, cu timpul 5:05.52 minute! Tot ea a mai obţinut cinci titluri de vicecampioană naţională – 3 în proba de 800 metri liber, la seniori, tineret şi juniori, cu timpul 8:59.79 minute, unul în cea de 400 metri mixt la „tineret” şi unul în cea de 200 metri fluture, la „juniori”, cu timpul 2:22.04 minute – şi două medalii de bronz: la 200 metri fluture „tineret” şi la 400 metri liber „juniori”, cu timpul 4:25.36 minute!

La rândul ei, Erika Forţu (2009) a obţinut trei medalii de bronz în proba de 1500 metri la seniori, tineret şi juniori, cu timpul 17:43.30 minute, şi un bronz în cursa de 800 metri liber, cu timpul 9:16.48 minute.

Dintre celelalte sportive pe care antrenorii Tamara Costache şi Ciprian Toma le-au înscris în concurs, clasări bune au mai avut Andreea Radu (2009), locul 4 la 1500 metri cu timpul 17:45.20 minute şi locul 7 la 800 metri liber cu timpul 9:20.77, şi Maria Dobrican (2009) locul 5 la 1500 metri cu timpul 17:54.34 minute şi tot locul 5 la 800 metri liber cu timpul 9:20.57 minute. CSM Ploieşti a mai fost reprezentat la competiţia de la Otopeni de Jessica Măgureanu (2008), Anne Marie Justine Negoiţă (2008), Andra Maria Niţă (2007), Sara Elena Profiran (2008).

Galerie foto: