Vlad Borcan şi David Iordăchescu, pe 3 în Bulgaria cu „naţionala” U14 a României!

Vlad Borcan şi David Iordăchescu, pe 3 în Bulgaria cu „naţionala” U14 a României!

Echipa naţională de baschet „U14” a României a participat, în perioada 29 martie – 2 aprilie, la un Turneu Internaţional desfăşurat la Sofia, ca finalitate a acţiunii „Youth Development Fund U14”, ce a debutat pe 24 martie, la Craiova.

Dacă în lotul lărgit au fost convocaţi şase dintre campionii de la CSM Petrolul Ploieşti – Ciprian Coniac, Andrei Marcu, Roberto Săndulescu, David Ilie, David Iordăchescu şi Vlad Borcan – după trialul din Oltenia doar ultimii doi au fost păstraţi de staff-ul condus de Alin Săftel pentru meciurile din Bulgaria.

La Sofia, „tricolorii” au jucat, pe rând, cu Turcia, Kosovo, Macedonia de Nord şi Bulgaria, şi au încheiat turneul pe poziţia a treia a clasamentului, după Turcia şi Bulgaria, cu un bilanţ de două victorii şi două înfrângeri.

Performanţele sportivilor noştri în cele patru întâlniri au arătat astfel:

România – Turcia 54-76

David Iordăchescu – 4 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive

Vlad Borcan – 5 puncte (1×3), 3 recuperări

România – Kosovo 83-26

David Iordăchescu – 10 puncte (1×3), 6 recuperări, 4 pase decisive

Vlad Borcan – 19 puncte (1×3), 8 recuperări, 1 pasă decisivă

România – Macedonia 88-80

David Iordăchescu – 19 puncte (5×3), 6 recuperări

Vlad Borcan – 13 puncte (1×3), 9 recuperări, 5 pase decisive

Bulgaria – România 72-64

David Iordăchescu – 8 puncte (1×3), 2 recuperări, 2 pase decisive

Vlad Borcan – 9 puncte (1×3), 7 recuperări

Una peste alta, cei doi s-au impus ca oameni de bază ai „naţionalei” României U14, David având, medii de 10.25 puncte şi 4.25 recuperări în puţin peste 19 minute jucate pe meci, iar Vlad medii de 11.5 puncte şi 6.75 recuperări în circa 22 de minute jucate pe meci.

Galerie foto: