Baschet, Cupa României: Sala „Olimpia” găzduieşte, de sâmbătă până luni, Turneul Grupei A!

Baschet, Cupa României: Sala „Olimpia” găzduieşte, de sâmbătă până luni, Turneul Grupei A!

Pe fanii baschetului din Ploieşti îi aşteaptă trei zile pline în Sala Sporturilor Olimpia, acolo unde se vor desfăşura, în organizarea CSM Ploieşti, atât Turneul Grupei A din Cupa României la Baschet Masculin, cât şi primul turneu al Grupei 10 a Campionatului Naţional U14!

La numai două zile de la debutul în Liga Naţională, CSM Petrolul Ploieşti abordează Cupa României cu gândul la calificarea la Turneul Final de anul viitor, însă misiunea nu este deloc uşoară în condiţiile în care ar cam fi necesare două victorii în faţa celor două formaţii trimise în Grupa A de tragerea la sorţi: CSM CSU Oradea şi FC Argeş Piteşti. Ambele de „top 4” în sezonul trecut!

Conform regulamentului din acest an, în această primă fază a competiţiei sunt șase grupe a câte trei echipe, în care se joacă „fiecare cu fiecare”, iar câștigătoarele grupelor și cele mai bune două locuri 2 merg în Faza Finală, care se va desfăşura în format Final 8, în perioada 11-15 februarie 2023. Şi, cum unele grupe sunt mult mai dezechilibrate, fiind şanse mari ca unele formaţii să-şi asigure un coşaveraj foarte bun, e greu de crezut că dintr-o grupă strânsă, precum cea de la Ploieşti, ocupanta poziţiei secunde va putea merge la Turneul Final.

Programul meciurilor din Sala Sporturilor Olimpia este următorul:

Sâmbătă, ora 18.00, CSM Petrolul Ploieşti – CSM CSU Oradea

Duminică, ora 17.00, CSM CSU Oradea – FC Argeş Piteşti

Luni, ora 19.00, FC Argeş Piteşti – CSM Petrolul Ploieşti

Regulamentul din acest an obligă echipele să folosească permanent doi jucători români pe teren, tot meciul, dintre care cel puțin unul dintre aceștia să fie sub 23 de ani (U23 – născuți 2000 și mai mici).

Pe lângă meciurile din Cupa României, iubitorii baschetului vor putea urmări, mâine şi poimâine, în Sala „Olimpia”, meciurile echipei de juniori U14 a clubului din cadrul primului turneu al Grupei 10 a Campionatului Naţional. Campioni ai ultimelor două sezoane, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan vor juca după următorul program:

Sâmbătă, ora 14:00, CSM Petrolul Ploieşti vs CSO Voluntari

Sâmbătă, ora 19:30, ACS Baschet Team Giurgiu vs CSM Petrolul Ploieşti

Duminică, ora 15:30, ABC Galactica Braşov vs CSM Petrolul Ploieşti