Bianca Voicilă şi Denis Ştefan merg la Campionatul European de Beach Handball “U16” din Cehia!

Bianca Voicilă şi Denis Ştefan merg la Campionatul European de Beach Handball “U16” din Cehia!

Cei doi sportivi ai secţiei de handbal a CSM Ploieşti care au participat, recent, la Timişoara, la un stagiu de pregătire centralizată al “naţionalelor” de Beach Handbal “U16” ale României, portarii Bianca Voicilă şi Denis Ştefan, au fost selecţionaţi pentru a face parte din loturile cu care România va aborda Campionatul European din Cehia.

Astfel, cei doi au primit convocări pentru a se prezenta, vineri, la Timişoara pentru acţiunea ce implică o scurtă perioadă de pregătire şi, în intervalul 7-10 iulie, participarea la competiţia continentală ce va avea loc la Praga.

Pregătită de Adrian Georgescu, echipa feminină face parte din Grupa B a competiţiei din Cehia şi va întâlni Spania, Polonia (ambele pe 7 iulie), Suedia (8 iulie) şi Portugalia (9 iulie).

Băieţii sunt antrenaţi de Mihai Rohozneanu şi fac parte tot din Grupa B a turneului, urmând să joace, pe rând, cu Spania, Germania (ambele pe 7 iulie), Cehia (8 iulie) şi Portugalia (9 iulie).

Bianca Voicilă şi Denis Ştefan sunt componenţi ai echipelor de juniori 2 ale CSM Ploieşti, fiind antrenaţi la club de Geta Opincariu şi Cristi Roşu, respectiv de Ramona Ştefan.