Patru baschetbaliste ale CSM Ploieşti, convocate la o acţiune a lotului naţional „U16”!

Patru baschetbaliste ale CSM Ploieşti, convocate la o acţiune a lotului naţional „U16”!

Patru dintre componentele echipei de baschet fete U16 a CSM Ploieşti au fost convocate la o acţiune a lotului naţional al României ce se va desfăşura în perioada 8-15 noiembrie la Bucureşti.

Karina Munteanu, Daria Iordăchescu, Ioana Savu şi Daria Tănase se vor prezenta, luni, la Hotelul „Lia Manoliu”, urmând să participe la un stagiu centralizat condus de staff-ul tehnic format din Vera Gavrilă şi Florentina Pora.

Dacă pentru Karina Munteanu este o confirmare, ea făcând parte şi din lotul cu care România a participat, în august, la Piestany (Slovacia), la FIBA Women’s U16 European Challengers 2021, în schimb, pentru Daria Iordăchescu, Ioana Savu şi Daria Tănase prezenţa la o acţiune a lotului naţional „U16” este o premieră, cu menţiunea că, deşi fusese convocată, Daria a ratat prezenţa la stagiul de pregătire premergător competiţiei din vară din cauza unei probleme medicale.

Cele patru sportive pregătite la club de Loredana Munteanu şi Corina Savu sunt vicecampioane naţionale ale categoriei de vârstă „U15” şi ocupante ale locului al 6-lea la Turneul final „U16” în sezonul trecut.