Handbal juniori: trei meciuri, trei victorii clare pentru echipele clubului!

Handbal juniori: trei meciuri, trei victorii clare pentru echipele clubului!

Trei dintre echipele de handbal juniori ale clubului au avut programate meciuri oficiale în ultima săptămână, toate reuşind victorii clare, în urma cărora au obţinut toate punctele puse în joc.

Primii au evoluat juniorii 3, care au avut meci joi, la Focşani şi au reuşit să se impună cu 52-23 (16-7, 18-6, 18-10) în faţa celor de la CSŞ, într-o confruntare contând pentru etapa a 4-a a Seriei C. Ramona Ştefan a mizat pe: A. Pop, A. Manolache – L. Constantin (10), A. Grigore (9), Al. Popescu (8), M. Duţă (6), M. Sbîrnău (6), R. Duţu (3), M. Costache (3), G. Roşu (3), A. Ciobanu (2), Ed. Romee (1), V. Murăscu (1), D. Sîrbu, N. Milea şi Şt. Iliescu.

Băieţii ocupă locul al 2-lea al grupei, având însă un meci mai puţin disputat, iar în etapa a 5-a joacă, pe 28 octombrie, acasă, cu LPS I. Balaş Soter Buzău.

În weekend, a venit rândul fetelor să evolueze, junioarele 3 pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu deplasându-se, sâmbătă, la Bucureşti pentru partida cu ACS Tonus Bucureşti. CSM Ploieşti s-a impus cu 50-10 (17-2, 11-4, 22-4) şi ocupă locul 1 al clasamentului Seriei D. Cei doi antrenori le-au folosit în acest meci pe: D. Stan, Al. Coşerea-Pîtiu, F. Cernat – A. Niţă (9 goluri), Şt. Ghiţă (9), A. Popescu (7), Al. Sîrbu (6), I. Nicolae (5), I. Simion (5), D. Roşu (4), E. Geangu (2), B. Pîrvulescu (2), I. Ioniţă (1), E. Petrescu, I. Florea şi S. Gheorghe.

În etapa a 4-a stau, următorul meci fiind abia pe 6 noiembrie, acasă cu CSO Voluntari 2005.

În fine, ieri, junioarele 2 au avut deplasare lungă, la CSŞ Tulcea, de unde au venit învingătoare: 36-23 (17-10, 19-13). Pentru CSM Ploieşti, au jucat: B. Voicilă, I. Săvulescu – Şt. Ghiţă (11 goluri), A. Niţă (6), Maia Popescu (5), A. Radu (4), D. Roşu (3), Cr. Blidaru (2), A. Grigore (2), A. Toma (2), T. Stere (1), Al. Mihai, I. Simion şi D. Ilie.

Fetele ocupă locul al 2-lea al clasamentului Seriei C, iar în etapa a 4-a vor juca duminică, 24 octombrie, la CS Orăşenesc Mizil.

Juniorii 2 ai clubului au stat în această săptămână şi au meci abia pe 27 octombrie, la CSŞ Călăraşi.