Baschet: George Angelian şi Codruţ Dinu, convocaţi la lotul naţional „U16” al României!

Baschet: George Angelian şi Codruţ Dinu, convocaţi la lotul naţional „U16” al României!

Cei doi tineri baschetbalişti care au debutat în Liga Naţională pentru CSM Ploieşti, George Angelian şi Codruţ Dinu, au fost convocaţi la o acţiune a lotului naţional „U16”, ce se va desfăşura în perioada 15-24 octombrie. Va fi un stagiu de pregătire centralizată gândit de staff-ul tehnic format din Răzvan Cenean şi Ionuţ Bîscoveanu şi care se va desfăşura în Bucureşti, sportivii urmând să fie găzduiţi de Hotelul „Lia Manoliu”.

Fiind doi dintre jucătorii „U23” pe care antrenorul Mihai Popa se bazează la meciurile echipei de seniori, sportivii au primit acceptul federaţiei de a rămâne la club pentru partida de sâmbătă seară, din Sala „Olimpia”, cu FC Argeş Piteşti, urmând să onoreze convocarea imediat după joc. Totodată, ei vor încheia stagiul de la Bucureşti mai devreme cu o zi faţă de colegii lor, pentru a putea fi prezenţi la partida din etapa a 5-a a Ligii Naţionale, de la Focşani, programată sâmbătă, 24 octombrie.

În vârstă de doar 14 ani, George Cristian Angelian (poziţiile 3-4, născut pe 20 decembrie 2006) şi Codruţ Alexander Dinu (poziţiile 1-2, născut pe 26 februarie 2007) au debutat în acest sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, prinzând câteva minute în meciurile cu Rapid Bucureşti şi CSM VSKC Miercurea Ciuc.