Judoka Andrei Cristescu, vicecampion naţional de seniori al probei Ne Waza!

Judoka Andrei Cristescu, vicecampion naţional de seniori al probei Ne Waza!

Sala „Nato” a Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov a fost, în acest weekend, gazda Finalei Cupei României de judo seniori şi a Finalei Campionatelor Naţionale Ne Waza (lupta la sol), tot la nivel de seniori, competiţii la startul cărora s-au aflat 128, respectiv 110 sportivi de la peste 40 de cluburi din ţară. Printre aceştia s-au numărat şi reprezentanţii CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, care au reuşit să obţină două medalii de bronz la Cupa României şi o medalie de argint şi un loc V la Ne Waza.

Cele două medalii de bronz de la Cupa României au fost obţinute de Andrei Cristescu (-60 kg) şi Ştefăniţă Niţescu (-66 kg), acelaşi Andrei Cristescu reuşind să devină vicecampion naţional în Campionatul Naţional Ne Waza. Locul al V-lea a fost ocupat de Alexandra Ciurcă (-52 kg).

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.