Ioana Savu, convocată la o acţiune de selecţie în cadrul programului PerformBaschet!

Ioana Savu, convocată la o acţiune de selecţie în cadrul programului PerformBaschet!

Componentă a echipelor de baschet fete „U15” şi „U16” ale CSM Ploieşti, Ioana Savu a fost convocată pentru un trial de selecţie în cadrul programului PerformBaschet rezervat generaţiei 2007, acţiunea urmând să aibă loc la finalul acestei săptămâni, de vineri până duminică, la Târgovişte.

Staff-ul coordonat de Marcel Ţenter a ales să convoace pentru acest trial componenţi ai generaţiei 2007 – băieţi şi fete – ce nu sunt implicaţi în Turneele Finale ale acestei categorii de vârstă, care sunt programate să aibă loc săptămâna viitoare, începând de miercuri. Acţiunea prevede patru sesiuni de antrenamente – vineri seară, sâmbătă (două) şi duminică dimineaţă – programate în Sala CSŞ „Ioan Valerian”, din Târgovişte. Pentru trialul băieţilor au fost convocaţi 39 de sportivi, iar pentru cel al fetelor – 14.

Ioana Savu este singura componentă a loturilor de junioare „U15” şi „U16” ale CSM Ploieşti născută în 2007 şi vine după un sezon foarte bun, în care a avut medii de 9 puncte, 3.6 recuperări şi 1.2 pase decisive pe meci la Turneul Final „U15” şi de 7 puncte, 4.4 recuperări şi 0.8 pase decisive la Turneul Final „U16”.