Handbaliştii Alexandru Ilie şi Diana Manole, convocaţi la lotul naţional de beach handball juniori!

Handbaliştii Alexandru Ilie şi Diana Manole, convocaţi la lotul naţional de beach handball juniori!

Doi dintre handbaliştii de perspectivă ai CSM Ploieşti, Alexandru Ilie şi Diana Manole, au fost convocaţi la loturile naţionale de beach handball juniori ale României, care vor efectua un stagiu de pregătire în Staţiunea Venus, în perioada 6-20 iunie.

Extremă dreaptă de meserie, Alexandru Ilie este junior 2, dar a evoluat în acest sezon inclusiv în Divizia A de handbal masculin, fiind pregătit la club de Ramona Ştefan la categoria lui de vârstă, respectiv de Leonard Cristescu şi Alexandru Roibu la echipa de seniori.

Diana Manole joacă pe postul de extremă stângă în handbalul clasic şi este una dintre principalele marcatoare a echipei de junioare 2 a clubului, pregătită de Robert Comendant. Ea a fost convocată la acţiunea de pe litoral după ce a participat, la finalul săptămânii trecute, alături de alte două colege, portarul Bianca Voicilă şi conducătoarea de joc Daria Grădişteanu, la un scurt stagiu de selecţie desfăşurat la Plopeni.

Lotul masculin al României este pregătit de actualul jucător al Potaissei Turda, Mihai Rohozneanu, iar cel feminin îl are drept tehnician pe antrenorul prim-divizionarei CS Activ Prahova Ploieşti, Florin Ciupitu.