Hipodromul Ploieşti: startul sezonului de trap 2021 se dă duminică, 9 mai!

Hipodromul Ploieşti: startul sezonului de trap 2021 se dă duminică, 9 mai!

Duminică, 9 mai, este ziua primei Reuniuni oficiale de trap de pe Hipodromul Ploieşti din 2021!

Hotărârea de Consiliu Local Nr. 121, din 23 aprilie 2021, a fost publicată recent pe site-ul oficial al Primăriei Ploieşti, aşa că Regulamentul Curselor de Trap de pe Hipodromul Ploieşti şi Calendarul Oficial al Alergărilor de Trap din anul 2021 au intrat în vigoare şi există cadrul necesar reluării activităţii de pe Hipodromul Ploieşti.

Conform calendarului din acest an, vor avea loc 18 reuniuni oficiale, o noutate fiind reprezentată de eliminarea vacanţei de vară, decizie justificată de întârzierea cu care s-a dat startul sezonului hipic 2021.

Programată duminică, de Ziua Europei, reuniunea de debut din acest an va avea ca principal eveniment „Premiul Europei”.

Regulamentul Curselor de Trap de pe Hipodromul Ploieşti şi Calendarul Oficial al Alergărilor de Trap din anul 2021 pot fi găsite aici.