Echipa de baschet „U18” s-a oprit în faza semifinală a campionatului

Echipa de baschet „U18” s-a oprit în faza semifinală a campionatului

Echipa de baschet băieţi „U18” a CSM Ploieşti s-a oprit în Faza Semifinală a campionatului, după ce a ocupat locul al 3-lea în clasamentul Grupei B, ale cărei meciuri s-au disputat, în acest weekend, în „Arena de Baschet”, din Bucureşti.

Băieţii antrenaţi de Ionuţ Ivan, dar însoţiţi la acest turneu de Eugeniu Melnic, au pierdut meciurile de ieri cu favoritele CS Dinamo CSŞ Nr. 6 Bucureşti, scor 57-76, şi LPS Focşani, scor 46-62, şi au reuşit să se impună, astăzi, în confruntarea cu BC CSU Sibiu, scor 59-55, după o repriză secundă spectaculoasă, în care au revenit după ce, la pauză, scorul era 38-18 în favoarea adversarilor.

Lotul de jucători pentru turneul din Capitală a fost următorul: Iulian Geangu, Mihai Stănescu, Daniil Odysseas Iancu, Mihai Comănescu, Cristian Velcea, Alexandru Chirilă, Luca Ştefan Dănescu, Robert Chiva, Vlad Andrei Baştină şi Cristian Muşuroia.

CSM Ploieşti încheie acest sezon cu un bilanţ de 5 victorii şi 4 înfrângeri, în cele 9 meciuri disputate de-a lungul celor două turnee ale sezonului regular şi la Turneul semifinal din acest weekend. Doar primele două clasate s-au calificat pentru Turneul Final, la care vor participa cele mai bune opt echipe de la această categorie de vârstă.

Galerie foto: