Sportivele de la CSM Ploieşti, şase medalii obţinute la Campionatul Naţional de Box feminin!

Sportivele de la CSM Ploieşti, şase medalii obţinute la Campionatul Naţional de Box feminin!

Secţia de box a CSM Ploieşti şi-a adăugat şase medalii în palmares după ce toate cele şase sportive care au reprezentat clubul la Campionatul Naţional de Box feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare au urcat pe podium.

Fetele pregătite de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea vin acasă cu două medalii de aur, obţinute de Livia Botică (junioare, +80 kg) şi Geanina Bănică (cadete, 56 kg), una de argint, cucerită de Isabela Pârvu (junioare, 63 kg), şi trei de bronz: Ioana Alexandra Voicu (cadete, 48 kg), Ioana Florentina Ivănoiu (cadete, 54 kg) şi Iarina Ibănescu (junioare, 46 kg).

Ar fi de remarcat pasul făcut de Geanina Bănică, sportivă care a schimbat argintul obţinut atât la „naţionalele” de anul trecut, cât şi la Cupa României din acest an, într-un titlu de campioană naţională, dar şi de reţinut că Livia Botică, sportivă care a renunţat la handbal în favoarea boxului, este din nou campioană naţională la „+80 kg” şi se pregăteşte să reprezinte România la Campionatul European ce va avea loc în perioada 23 noiembrie – 3 decembrie, la Sofia (Bulgaria).

Campionatul Naţional de Box feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare a fost găzduit, de miercuri până astăzi, de Sala „Olimpia”, din Bucureşti.