Accident rutier nefericit pentru un tânăr boxer al CSM Ploieşti

Accident rutier nefericit pentru un tânăr boxer al CSM Ploieşti

Secţia de box a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti este în doliu după ce unul dintre tinerii de mare viitor, Sebastian Bălan (14 ani), a decedat marţi dimineaţă, ca urmare a unui nefericit accident rutier petrecut luni seară.

Marcat de tristul incident, antrenorul coordonator al secţiei, Titi Tudor, spune că „era un copil deosebit, extrem de cuminte şi de săritor. Toţi colegii îl iubeau şi îl apreciau. A început boxul în urmă cu un an şi jumătate şi venea la antrenamente cât de des putea, deşi provine dintr-o familie nevoiaşă, din Bărcăneşti. A boxat deja în competiţiile de copii, iar în iarnă a fost cu noi în cantonamentul de la Cornu, visul lui fiind acela de a ajunge un mare boxer. Păcat, mare păcat!”

Colegii din cadrul secţiei de box, în frunte cu Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea, îl vor însoţi, mâine, pe ultimul drum pe Sebastian Bălan, înmormântarea urmând să aibă loc la cimitirul din Tătărani.

Conducerea CSM Ploieşti transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate.