Echipa de fotbal juniori D a încheiat turul cu o victorie

Echipa de fotbal juniori D a încheiat turul cu o victorie

Weekend-ul acesta a programat meciuri oficiale pentru patru dintre echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti, bilanţul fiind de o singură victorie şi trei înfrângeri. O altă formaţie, cea a juniorilor născuţi în 2011, a participat la „Winter Kids Cup”, ocupând locul al 5-lea, din zece echipe.

Singura victorie oficială a fost obţinută de echipa de juniori D (2009-2010), care a câştigat, joi, cu 2-0, meciul de la CS Blejoi, contând pentru runda a 11-a a Seriei Elite. A fost, de altfel, ultima etapă din acest an, băieţii pregătiţi de Bogdan State încheind turul pe locul al 9-lea al ierarhiei, cu un bilanţ de 4 victorii şi 7 înfrângeri, golaveraj 13-23.

Juniorii C (2005-2006) au jucat sâmbătă şi au pierdut cu 3-1 în deplasarea de la Hagianu Mircea Junior Câmpina. Elevii antrenaţi de Bogdan State termină, astfel, prima parte a campionatului pe locul al 7-lea al Seriei a II-a, cu 5 victorii, 6 înfrângeri şi golaveraj 51-28.

Tot ieri au jucat şi echipele de juniori A şi B ale clubului, ambele reuşind să le dea ceva emoţii celor de la Petrolul Ploieşti. Cei mari, pregătiţi de Dragoş Negraru, au cedat cu 3-2, dar după ce au condus cu 1-0 la pauză, iar cei mici, antrenaţi de Pompiliu Stoica, au pierdut cu 6-1, însă la pauză oaspeţii au avut avantaj minim: 2-1. În etapa a 20-a, CSM Ploieşti va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la orele 12.00, respectiv 14.00, în deplasare, cu ACS Petrosport Ploieşti.

Juniorii născuţi în 2011 au participat, în acest weekend, la „Winter Kids Cup”, o competiţie organizată de Petrosport Ploieşti, în Sala Sporturilor din Plopeni. Băieţii pregătiţi de Lucian Catinca şi Valeriu Aristan au făcut parte din Grupa A, în care au avut următoarele rezultate: 1-1 cu Petrosport Ploieşti şi 0-1 cu Unirea Slobozia (vineri), 5-1 cu Caraimanul Buşteni şi 3-2 cu Atletic United Ploieşti (sâmbătă). Ei au ocupat locul al 3-lea în clasamentul grupei şi ar fi trebuit să susţină, astăzi, meciul pentru locul 5 cu AS Voinţa Snagov, însă adversarii nu au mai făcut deplasarea la Plopeni pentru jocul de clasament.