Gimnasta Denisa Stoian, în progres: 59.850 puncte la „World Challenge Cup”!

Gimnasta Denisa Stoian, în progres: 59.850 puncte la „World Challenge Cup”!

Gimnasta Denisa Stoian a participat, în acest weekend, la Guadalajara (Spania), la „World Challenge Cup”, o competiţie de anvergură, la startul căreia s-au aflat 44 de gimnaste din 26 de ţări. Sportiva clubului nostru a reprezentat România, făcând parte dintr-o delegaţie în care s-au mai regăsit antrenoarea Tatiana Novikova, arbitrul Ştefania Chiriac şi gimnasta Sonia Ichim, de la CSM Arad.

Aflată la primul an de seniorat, Denisa a arătat că este în creştere faţă de precedentele competiţii la care a fost prezentă în această nouă postură, totalul obţinut de ea în Spania fiind încurajator: 59.850 puncte (14.750 la cerc – locul 30, 15.650 la minge – locul 22, 15.350 la măciuci – locul 28 şi 14.100 la panglică – locul 28). Punctajul i-a asigurat sportivei pregătite de Liliana Băescu şi Simona Puiu poziţia a 27-a în ierarhia finală, din 44 de concurente. Sonia Ichim s-a clasat a 20-a, cu un total de 62.650 puncte.

Deplasarea Denisei Stoian la concursul de la Guadalajara a fost posibilă datorită Fundaţiei „Preţuieşte clipa”.

Galerie foto: