Boxerul Alin Sandu, medaliat cu bronz la Cupa României pentru juniori!

Boxerul Alin Sandu, medaliat cu bronz la Cupa României pentru juniori!

Şase boxeri de la CSM Ploieşti au participat, în perioada 12-17 martie, la Piteşti, la Cupa României, competiţie rezervată juniorilor. Delegaţia condusă de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea s-a întors acasă cu o singură medalie, cea obţinută de Alin Sandu, la categoria „80 kg”, alţi trei sportivi ocupând locul al 4-lea la categoriile lor de greutate: Iulian Dumitrescu (60 kg), David Ion (57 kg) şi Alexandru Călin (46 kg). Ceilalţi doi sportivi care au făcut deplasarea, fără a reuşi să se apropie de podium, au fost Marian Ghinoiu (46 kg) şi Eduard Cristian (60 kg).

Din păcate, la întrecerea de la Piteşti nu au putut participa cei mai buni patru juniori ai clubului, vicecampionul european Alexandru Constantin şi tripleţii Cătălin, Lory şi Alexandru Neagu, care au avut de susţinut teste importante la şcoală.