Hipodromul Ploieşti: duminică, începând cu ora 10.00, o nouă Reuniune hipică oficială!

Hipodromul Ploieşti: duminică, începând cu ora 10.00, o nouă Reuniune hipică oficială!

Duminică, 4 octombrie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă Reuniune hipică oficială, având ca principal eveniment „Premiul de Toamnă”, o cursă semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 de metri. În cadrul aceleiaşi reuniuni, vor avea loc alte patru curse de trap, precum şi o întrecere destinată poneilor, aceasta din urmă având deja stabilită lista de start: Calypso (condus de Briana Văduva), Camelia (Antonia Matei), Martinica (Ioana Dobre) şi Ratatouille (Smaranda Dumitrescu).

În cadrul evenimentului de duminică, spectatorii vor putea asista, din nou, la o prezentare a raselor de cai, iar cei mai mici dintre oaspeţi vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul Matilda.

Ca de obicei, biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.

Ţinând cont că vremea se anunţă foarte frumoasă pentru acest moment al anului, dar amintindu-vă şi că partenerii din zona street food vor fi din nou la datorie, vă aşteptăm, duminică, începând cu ora 10.00, pe Hipodromul Ploieşti!

Vom reveni în cursul zilei de mâine cu programul oficial al curselor.