Sâmbătă, la Sala „Olimpia”, are loc cea de-a 5-a ediţie a crosului „Run for Future”!

Sâmbătă, la Sala „Olimpia”, are loc cea de-a 5-a ediţie a crosului „Run for Future”!

Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 10.00, în incinta Parcului Tineretului de la Sala Sporturilor Olimpia va avea loc cea de a 5-a ediţie a crosului „Run for Future”, eveniment organizat de Asociaţia „Un strop de fericire” şi la care CSM Ploieşti se numără printre parteneri.

Înscrierile se fac prin intermediul www.youthhubsportevents.eu, iar cei care optează pentru plata taxei de participare în valoare de 50 lei sunt răsplătiți de sponsorul tehnic al competiției, Hervis Sports, cu câte un tricou tehnic de alergare. Sumele de bani strânse pe această cale sprijină activitatea centrului de tineret și voluntariat al Asociației Un Strop de Fericire, Youth Hub AUSF, și proiectele realizate de acesta pentru comunitate. Totodată, liceenii au ocazia să strângă fonduri pentru proiecte de schimbare în comunitatea lor. Parteneri Gold în organizarea acestei competiții sunt companiile Metigla și Hervis Sports.

Ediţia din acest an cuprinde curse cu participare gratuită pentru bunici și nepoți, pentru întreaga familie, pentru copii pe diverse grupe de vârstă. Totodată, cursele pentru „staruri” și „campioni” sunt pentru cei inițiați, care, prin puterea exemplului, îşi pot inspira prietenii să facă mişcare. Cursele se vor desfăşura pe distanţe variante, cuprinse între 500 şi 5.000 de metri. Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc o demonstraţie de Kangoo Jumps, cu Maria Nica şi Kinga, precum şi un concurs de baschet, de aruncări de „3 puncte”, pe terenul Metigla, de lângă turnul de paraşutism.

Atât atleţii, cât şi sportivi din cadrul altor secţii ale CSM Ploieşti vor fi prezenţi la întrecerile de sâmbătă, clubul invitându-i pe toţi iubitorii de mişcare din oraş să participe la evenimentul organizat de Asociaţia „Un strop de fericire”.

 

Programul curselor:

Ora 10:00. Bunici şi nepoţi – Crosul Inimii Club Rotary – distanţa 500 metri, cursă necompetiţională, participă gratuit bunici însoţiţi de nepoţi (copii cu vârsta recomandată până la 8 ani);

Ora 10:10. Copii cu vârsta 11-14 ani – distanţa 1.000 metri, se premiază locurile 1, 2 şi 3, fete şi băieţi, participare gratuită;

Ora 10:20. Copii cu vârsta 8-10 ani – distanţa 500 metri, se premiază locurile 1, 2 şi 3, fete şi băieţi, participare gratuită;

Ora 10:30. Familie – distanţa 1.000 metri, participă cel puţin un părinte şi un copil cu vârsta recomandată până la 14 ani, cursă necompetiţională, taxa de înscriere sprijină o cauză a comunităţii locale şi se plăteşte opţional;

Ora 10:40. Cursa liceenilor – distanţa 2.000 metri, se adresează liceenilor cu vârsta recomandată între 15 şi 18 ani, se premiază locurile 1, 2 şi 3, fete şi băieţi; înscrierea este recomandat să se facă în grup de minim 10 persoane – colegi de clasă, şcoală, club sportiv, ong, comunitate;

Ora 11:00. Cursa Starurilor – distanţa 2.000 metri, participă persoane cu vârsta recomandată mai mare de 18 ani, se premiază locurile 1, 2 şi 3, fete şi băieţi; taxa de înscriere sprijină o cauză a comunităţii locale;

Ora 11:20. Cursa Campionilor – distanţa 5.000 metri, participă persoane cu vârsta recomandată mai mare de 18 ani, se premiază locurile 1, 2 şi 3, fete şi băieţi; taxa de înscriere sprijină o cauză a comunităţii locale.

Detalii despre eveniment și pe www.stropdefericire.ro

Programul complet al evenimentului este următorul:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download