Micii atleţi de la CSM Ploieşti, două medalii la Finala Campionatelor Naţionale de Copii 1, 2 şi 3!

Micii atleţi de la CSM Ploieşti, două medalii la Finala Campionatelor Naţionale de Copii 1, 2 şi 3!

Sâmbătă şi duminică, Complexul Sportiv  Iolanda Balaş Soter, din Bucureşti, a găzduit Finala Campionatelor Naţionale de Copii 1, 2 şi 3, la care au participat peste 1.200 de sportivi din toată ţara.

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a cucerit două medalii, prin Mihai Cristian Vlădoiu – vicecampion naţional în proba de triatlon la „Copii 3”, şi Ianis Moise – locul al 3-lea în proba de 200 metri, la „Copii 1”.

Clasări în primele 8 locuri au mai fost obţinute de Ianis Moise – locul 4 în proba de 80 metri la „copii 1”, Ioana Cazacu – locul 8 în proba de 50 metri garduri, la „Copii 3”, ştafeta de 5×80 metri (în formula Vlad Ioniţă, Robert Constantin, Demis Trandafir, Damian Păunescu şi Radu Negulescu) – locul 7 la „Copii 2” şi Iarina Vasilescu – locul 6 în proba de aruncare a mingii de oină, la „Copii 3”.

Micii atleţi de la CSM Ploieşti sunt antrenaţi de Robert Munteanu, Gabriel Hurmuz şi Miruna Trifan.

Galerie foto: