Weekend cu trei victorii şi două înfrângeri pentru echipele de handbal juniori!

Weekend cu trei victorii şi două înfrângeri pentru echipele de handbal juniori!

Weekend-ul care se încheie a fost unul plin pentru echipele de handbal juniori ale CSM, toate cele cinci formaţii ale clubului implicate în competiţii cu sezon regulat fiind implicate în meciuri oficiale. Bilanţul a fost bun, cu trei victorii şi două înfrângeri.

În ordine cronologică, primii care au jucat, şi nu o dată, au fost juniorii 2, care au avut programate două partide, joi şi vineri. Dacă despre primul joc puteţi găsi detalii aici, ei bine, cel de-al doilea a avut loc vineri seară, de la ora 18.00, în Sala „Tel George”, şi a fost câştigat, şi el, de băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu. Aceştia s-au impus cu 33-15 (18-6) în faţa ocupantei poziţiei a 5-a a clasamentului, CSO Tricolorul Breaza, la capătul unei confruntări decise încă din debut, atunci când băieţii noştri s-au desprins la 7-1 şi 11-3.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat, vineri: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu, M. Oprea – C. Albu (14 goluri), G. Paraschiv (6), Al. Pop (4), R. Floarea (2), V. Răducanu (1), N. Nicolae (1), R. Iacob (1), P. Bucur (1), M. Iorga (1), Oct. Nica (1), D. Rudai (1), V. Alici şi Ad. Tănăsescu.

Echipa a ajuns la 14 victorii din tot atâtea partide, iar duminică va juca în deplasare, cu CS Olimpic Mizil.

Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 11.30, a venit rândul juniorilor 3 să joace şi să câştige un derbi al marilor orgolii cu vecinii de la CS Brazi. Elevii lui Gheorghe Puia s-au impus greu, la limită, cu 25-24 (12-11), la capătul a 50 de minute de handbal trăite la intensitate de cele două galerii formate din… părinţii micilor sportivi. Meciul s-a decis în ultimele zece minute, atunci când băieţii noştri au revenit spectaculos de la 20-22 (min. 43) şi au înscris patru goluri consecutive pentru 24-22 (min. 48). Totodată, merită menţionată evoluţia de excepţie a portarului Mihail Ion, cel care a închis, efectiv, poarta în multe rânduri în faţa jucătorilor din Brazi.

Micii eroi ai victoriei de sâmbătă au fost: M. Ion, D. Stan – B. Niculae (7 goluri), E. Moldoveanu (7), S. Davidoiu (6), Al. Pleşea (2), Kl. Drăgan (1), Al. Ilie (1), Al. Ghiţă (1) şi M. Sibiceanu. CSM Ploieşti se menţine pe poziţia secundă a clasamentului Seriei D, iar sâmbătă va evolua, în etapa a 11-a, pe terenul liderului CSM Bucureşti.

Cea mai uşoară misiune dintre echipele CSM Ploieşti au avut-o juniorii 1, care au jucat, sâmbătă, după prânz, tot în Sala „Olimpia”, cu ultima clasată din Seria C, CSŞ 3 Steaua Bucureşti. Băieţii antrenaţi de Silviu Stănescu s-au impus lejer, cu 52-24 (20-12), la capătul unui meci în care au exersat contraatacul, mai bine de jumătate dintre golurile reuşite venind din astfel de situaţii, de fiecare dată „unu la unu” cu portarul advers. A fost aproape să înscrie chiar şi portarul Giorgian Vasilescu, dar, evident, nu pe contraatac, ci dintr-o aruncare de la „7 metri”, însă goal-keeper-ul a fost „ghicit” de omologul lui din poarta oaspeţilor.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: G. Vasilescu, Al. Ispas, R. Irimia, A. Cioc – A. Stănescu (15 goluri), C. Albu (9), G. Paraschiv (7), A. Savelovici (7), V. Bucuroiu (4), M. Chiranu (4), D. Rudai (2), Al. Pop (2), A. Militaru (1), N. Nicolae (1) şi M. Alexe.

Juniorii 1 se menţin pe locul al 5-lea al clasamentului seriei, iar în cursul săptămânii viitoare au două meciuri foarte dificile: miercuri, pe terenul primei clasate, CSM Bucureşti, şi sâmbătă, pe teren propriu, cu CT Media Bucureşti.

Astăzi, a fost rândul fetelor să evolueze, junioarele 3 jucând în Sala „Olimpia” cu ocupanta ultimei poziţii a podiumului Seriei F, CSŞ Târgovişte. Elevele lui Robert Comendant au luptat de la egal la egal cu adversarele lor până după minutul 30, reuşind să conducă în mai multe rânduri, dar au cedat pe final la o diferenţă uşor exagerată faţă de ce s-a jucat de-a lungul celor 50 de minute: 26-32 (14-16). Partida s-a rupt după minutul 32, atunci când, de la 21-20 pentru CSM Ploieşti, oaspetele au întors rezultatul şi s-au dus la 28-22 (min. 44).

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: M. Neagu, A. Floroiu – C. Profirescu (8), D. Grădişteanu (7), I. Manolache (3), L. Botică (2), A. Gheorghe (2), C. Podărescu (1), A. Rădoi (1), M. Radu (1), E. Lăcuşteanu (1), D. Sicaru, A. Simion, C. Radu, N. Jianu şi D. Anghel.

Fetele rămân pe poziţia a 5-a a clasamentului seriei şi vor juca duminică la ocupanta locului al 2-lea, Gr. Şc. Energetic Rm. Vâlcea.

În fine, echipa de junioare 1 a cedat, astăzi, după prânz, cu 35-24 (19-11), în deplasarea de la ACS Transilvania Braşov. Antrenorul Leonard Cristescu le-a utilizat pe: E. Zamfir – A. State (6 goluri), S. Neagu (5), A. Anton (4), E. Evanghelide (3), O. Constantin (3), Al. Agapie (1), D. Stan (1), A. Fulgeanu şi B. Zecheru.

În etapa a 8-a, fetele vor juca, duminica viitoare, în Sala „Olimpia”, în compania formaţiei de pe locul al 2-lea al clasamentului Seriei E, CSŞ Mediaş.

Galerie foto, Juniori 3: CSM Ploieşti – CS Brazi 25-24 (12-11)

Galerie foto, Juniori 1: CSM Ploieşti – CSŞ 3 Steaua Bucureşti 52-24 (20-12)

Galerie foto, Junioare 3: CSM Ploieşti – CSŞ Târgovişte 26-32 (14-16)