Show total la Cupa „Moş Crăciun” la box!

Show total la Cupa „Moş Crăciun” la box!

În această după-amiază, sala de box „Upetrom” a găzduit, preţ de mai bine de trei ore, Cupa „Moş Crăciun” la box, o gală în cadrul căreia s-au întrecut 40 de tineri sportivi de la CSM Ploieşti, CS Steaua şi Conpet Ploieşti.

Coordonatorul secţiei de box a clubului nostru, maestrul Titi Tudor, s-a dovedit din nou a fi un excelent organizator, cei prezenţi având parte de o gală spectacol, confruntările din ring fiind întrerupte de scurte recitaluri ale cunoscutului What’s Up, ale cărui melodii s-au potrivit… „mănuşă” modului de viaţă şi aspiraţiilor tinerilor boxeri. Evident, de la gală nu putea lipsi „Moşul” Doroftei, care a făcut puţin spectacol urcând în ring pentru un scurt sparring cu interpretul bucureştean.

Au fost, în total, 20 de meciuri susţinute de sportivii antrenaţi de Titi Tudor, Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie (CSM Ploieşti), Bogdan Dobrescu şi Emil Popa (Conpet Ploieşti) şi Ştefan Dobre (CS Steaua), verdictul arbitrilor judecători fiind, de fiecare dată, „egalitate”. Asta şi pentru a nu-l pune în dificultate pe Moş Crăciun, cel care a putut, astfel, să le ofere cadouri identice tuturor pugiliştilor: diplome, un calendar pe 2018 al secţiei de box şi, bineînţeles, pungi consistente cu dulciuri.

La gală au asistat atât directorul CSM Ploieşti, Silviu Crîngaşu, cît şi consilierul acestuia, Lucian Rădulescu.

Organizarea şi premierea au fost posibile şi datorită sprijinului primit din partea sponsorilor Teutas Com SRL Fulga şi PIK Elegance.

Programul galei a arătat astfel:

Florin Ulmeanu (CS Steaua) – Codruț Nițu (CSM Ploiești) – 33 kg

Antonio Marin (CS Steaua) – Cristian Drăgan (CSM Ploieşti) – 50 kg

Eduard Makiadi (CS Steaua) – Andrei Dinu (CSM Ploieşti) – 50 kg

Ștefan David (CS Steaua) – Toni Ioniță (CSM Ploieşti) – 75 kg

Alberto Gheorghe (CS Steaua) – Nicolae Ștefan (CSM Ploieşti) – 36 kg

Ion Barbu (CS Steaua) – Iustin Craioveanu (CSM Ploieşti) – 42 kg

Victor Lincan (CS Steaua) – David Ilie (CSM Ploieşti) – 40 kg

Albert Constantin (CS Steaua) – Iulian Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg

Antonio Dincă (CS Steaua) – Sebastian Cristea (CSM Ploieşti) – 25 kg

Mario Iofcin (CS Steaua) – Denis Iancu (CS Steaua) – 32 kg

David Lupu (CS Steaua) – George Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 60 kg

Răzvan Pavel (CS Steaua) – Florin Dumitrescu (CSM Ploieşti) – 35 kg

Robert Iofcin (CS Steaua) – Vlad Păun (CSM Ploieşti) – 40 kg

Cristian Pălcuie (CS Steaua) – Dan Gabriel (CSM Ploieşti) – 65 kg

Valentin Iancu (CS Steaua) – Tudor Danciu (CSM Ploieşti) – 60 kg

Răzvan Mihai (CSM Ploieşti) – Darie Matache (Conpet Ploieşti) – 52 kg

Alexandru Neagu (CSM Ploieşti) – Tudor Constantin (CSM Ploieşti) – 45 kg

Valentin Bârsan (CSM Ploieşti) – Giani Drăghici (CSM Ploieşti) – 68 kg

Claudiu Negru (CSM Ploieşti) – Marian Ghinoiu (CSM Ploieşti) – 40 kg

Elvir Augustin (CSM Ploieşti) – Leonard Stoica (CSM Ploieşti) – 38 kg

Andrei Constantin (CSM Ploieşti) – Ștefan Panaitescu (CSM Ploieşti) – 80 kg

Galerie foto: