Thriller sub panouri, cu happy-end pentru băieţii lui Cătălin Burlacu!

Thriller sub panouri, cu happy-end pentru băieţii lui Cătălin Burlacu!

Disputat în această seară în Sala Sporturilor Olimpia, derbiul Grupei a 2-a a Ligii I de baschet masculin, dintre CSM Ploieşti şi CSO Voluntari, a oferit un nou spectacol electrizant, depăşind în dramatism precedentele confruntări disputate de Cătălin Burlacu şi compania pe teren propriu în acest sezon. Dacă meciurile cu BC Mureş 2 şi U-BT 2 Cluj-Napoca s-au încheiat cu victorii obţinute în ultimele secunde de băieţii noştri, de data aceasta au fost necesare prelungiri, la care s-a ajuns după o revenire spectaculoasă reuşită în ultimul minut.

Cu absenţe importante în rotaţie, din cauza problemelor medicale acuzate de Santana, Crăciun, Stanoilovici sau Lungu, a fost nevoie de un meci mare făcut de cei patru „veterani din lot – Burlacu, Tudor, Szijarto şi Dogaru -, alături de care au contribuit cu momente de sclipire Topologeanu, Dumitru sau Carabulea. De partea cealaltă, ilfovenii au venit cu mai multe soluţii de pe bancă, dar caruselul schimbărilor încercat de antrenorul Vlad Jiscanu nu a fost suficient pentru a compensa diferenţa de valoare individuală dintre piesele importante ale celor două formaţii.

Meciul a fost echilibrat în marea majoritate a timpului, oaspeţii având soluţii pentru a reveni de fiecare dată când băieţii noştri s-au desprins la 8-9 puncte: de la 25-16 s-a făcut 25-23 (minutul 16), iar de la 32-23 au revenit la 32-31 (min. 24). În ultimul sfert s-a intrat cu vizitatorii în avantaj, 48-47, şi s-a mers cap la cap până cu 85 de secunde înainte de final: 63-64. Au urmat şase puncte consecutive marcate de Voluntari şi, cu 27 de secunde rămase din meci, totul părea pierdut: 63-70. Dar, pe atacul următor, Adi Tudor a scos un fault la Biasutti pe o aruncare de 3 puncte, în urma căruia fundaşul oaspeţilor s-a ales şi cu un „tehnic” pentru că a protestat, iar cele 3 (din patru) libere transformate au redus diferenţa la patru puncte: 66-70. Posesia a însemnat alte două puncte aduse de Burlacu, iar la 68-70, cu 19 secunde rămase din meci, mai exista o speranţă. Dogaru a făcut imediat fault la Sipoş cu preţul eliminării pentru 5 greşeli personale, iar pivotul ilfovenilor a transformat doar una dintre cele două aruncări: 68-71. Time-out CSM Ploieşti, cu 17 secunde rămase de jucat! Schema desenată de Burlacu a adus mingea la… Burlacu, experienţa „căpitanului”-antrenor ducând la un fault comis asupra sa de Sipoş, pe… o aruncare de la distanţă. Deşi nu avea un procentaj grozav până atunci, Burlacu s-a concentrat şi a transformat cele trei „libere” pentru 71-71, cu 14 secunde înainte de final. Evident, time-out CSO Voluntari, cu o schemă plănuită pentru ultimul atac din meci, teoretic. Practic, Neguţ n-a repus în 5 secunde şi posesia le-a revenit băieţilor noştri, Adi Tudor având 14 secunde pentru a închide meciul fără a fi nevoie de prelungiri. A reuşit să arunce de la semidistanţă, dar mingea n-a intrat în coş, aşa că a fost necesară o repriză „extra” de 5 minute.

Teoretic, avantaj Voluntari, care a avut o rotaţie net superioară pe parcursul jocului. Vizitatorii au şi început mai bine, cu un coş cu fault al lui Vlad Dumitrescu, dar replica a venit imediat de la Burlacu: cinci puncte consecutive, pentru 76-74. Ilfovenii au egalat pe atacul următor, dar n-au anticipat iureşul ce a urmat: o „liberă” a lui Burlacu, două puncte aduse de Carabulea şi alte cinci înscrise de Adi Tudor au dus tabela la 84-76, cu 70 de secunde rămase din meci. De data aceasta, jocul părea decis în favoarea băieţilor noştri, dar ieşirea lui Burlacu, pentru 5 greşeli personale, a dezechilibrat jocul CSM-ului. Oaspeţii au simţit că pot încerca şi ei o revenire spectaculoasă, au venit la 86-80, au „scăpat” şi de Levi Szijarto ieşit tot pentru 5 falturi, iar după o serie de „libere” la panoul nostru s-au apropiat la 86-83, cu 27 de secunde rămase din meci. Cătălin Burlacu a cerut time-out şi a mers pe formula Vrabie – Tudor – Dumitru – Carabulea – Manu, planul fiind clar: mingea la „Adiţă”, pentru a scoate un fault. Dar arbitrii au văzut un… fault în atac la pătrunderea conducătorului de joc, aşa că oaspeţii s-au trezit cu şansa unui „poziţional” de 21 de secunde din care ar fi putut egala. Au ales însă o pătrundere neinspirată, prin Paraschiv, la care s-a apărat excelent Carabulea, iar, pe recuperarea noastră, mingea a ajuns la Tudor, care a fost faultat cu 5 secunde rămase din meci. Play-maker-ul le-a transformat pe amândouă şi tabela s-a fixat la 88-83, după o dispută captivantă, cu multe răsturnări de situaţie şi realizări spectaculoase de ambele părţi.

Băieţii noştri s-au întors pe prima poziţie a clasamentului Grupei a 2-a a Ligii I, cu 5 victorii şi o singură înfrângere, şi se pregătesc pentru o dublă deplasare, la U-BT 2 Cluj-Napoca şi BC Mureş 2 Târgu Mureş, în zilele de 12 şi 13 decembrie.

CSM Ploieşti va încheia această primă parte a campionatului cu două meciuri consecutive în Sala „Olimpia”, cu CSU 2 Sibiu şi CSU Braşov, ale căror date urmează să fie stabilite.

CSM Ploieşti – CSO Voluntari 88-83 (14-14, 18-13, 15-21, 24-23; 17-12)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 800.

CSM Ploieşti: Dogaru (11 puncte, 1×3), Ad. Tudor (20, 3×3), Szijarto (13, 1×3), Topologeanu (7, 1×3), Burlacu (26, 2×3). Au mai jucat: C. Dumitru (8, 2×3), Manu, Vrabie, Carabulea (3). Antrenori: Cătălin Burlacu, Ionuţ Ivan.

CSO Voluntari: Chiriţă, V. Dumitrescu (19), Petrescu, Al. Vlad (21), Sipoş (14). Au mai evoluat: Paraschiv (4), Rigu (3), Biasutti (5), Neguţ (12), Burcea (5), Toth, Drăgilă. Antrenor: Vlad Jiscanu şi Virgil Căruţaşu.

Arbitri: Sorin Drugău (Braşov), Costin Bogdănescu (Bucureşti), Alexandru Ivan (Târgovişte).

Comisar FRB: Mihai Caraion (Bucureşti).