Daniel Petre Rezmiveş, campion naţional de tineret la 200 metri plat!

Daniel Petre Rezmiveş, campion naţional de tineret la 200 metri plat!

În a doua zi a finalelor Campionatului Naţional de Seniori şi Tineret, ce au avut loc la Piteşti, pe arena „Nicolae Dobrin”, vineri şi sâmbătă, CSM Ploieşti a obţinut alte două medalii, prin Daniel Petre Rezmiveş. Acesta a reuşit să devină campion naţional de tineret în proba de 200 metri plat, cu timpul de 21.14 secunde, performanţă care i-a asigurat şi poziţia secundă în ierarhia seniorilor.

Medaliile lui Rezmiveş se adaugă celor patru obţinute de CSM Ploieşti vineri (detalii aici), astfel că bilanţul clubului ajunge la patru medalii de aur, una de argint şi una de bronz.

Marţi, coordonatorul secţiei de atletism a clubului nostru, Augustin Iancu, împreună cu sportivii Daniel Rezmiveş şi Cristian Radu, vor pleca la Campionatul European de Tineret de la Bydgoszcz (Polonia), ce are loc în perioada 13-16 iulie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.