Comando CSM, misiune îndeplinită: victorie la debutul în cupele europene!

Comando CSM, misiune îndeplinită: victorie la debutul în cupele europene!

Impresionant! Superb! Caractere! Profesionism 100%! Sunt aprecieri care ar putea părea deplasate după o victorie la handbal obţinută în Insulele Feroe, dar condiţiile în care a fost realizat succesul din această seară, la debutul CSM Ploieşti în cupele europene, ne obligă să spune „jos pălăria” în faţa celor 8 fete şi a staff-ului care a călătorit, ieri, 20 de ore pentru disputa cu HC Neistin.

Echipa Ploieştiului (da, chiar aşa e!) a câştigat cu 26-24 (12-12) partida de la Torshavn, la capătul unei confruntări în care cele şase jucătoare de câmp au evoluat câte 60 de minute, singura schimbare fiind la poartă, unde Dragica Tatalovic şi Alina Dumitru au făcut tot posibilul să pareze şuturile adverse.

Fetele care au reuşit această victorie superbă, în condiţiile date, sunt portarii Dragica Tatalovic şi Alina Dumitru şi jucătoarele de câmp Marina Dmitrovic (12 goluri), Carmen Gheorghe (4), Daciana Balaban-Curtean (4), Ionela Dinu (3), Andreea Chiricuţă (2) şi Izabela Mitrescu (1)! Şi gazdele au avut o jucătoare care a marcat 12 goluri, Marjun Falkvard Danberg.

Delegaţia ploieşteană se va întoarce mâine în ţară, urmând să decoleze la ora locală 9.00 (11.00 în România) şi să aterizeze la Otopeni după miezul nopţii, la ora 1.00. Partida retur este programată să se desfăşoare sâmbătă, 17 septembrie, cu începere de la ora 18.00.

Felicitări, Neven, Daniel, Răzvan, Dragica, Alina, Carmen, Marina, Ionela, Daciana, Izabela, Andreea!

 

Puteţi urmări înregistrarea meciului aici:

Leave a Reply

Your email address will not be published.