Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, un bronz şi un loc V la Campionatele Balcanice!

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, un bronz şi un loc V la Campionatele Balcanice!

În perioada 24-26 iunie, la Skopje, în Macedonia, s-au desfăşurat Campionatele Balcanice de judo pentru juniori IV – „U15”, la care au participat peste 300 de sportivi din 9 ţări: Albania, Bulgaria, Bosnia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Turcia şi România. Din delegaţia României au făcut parte şi doi sportivi de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Radu Mărculescu şi Nicol Comşa, care au reuşit să obţină o medalie de bronz şi un loc V.

Radu Mărculescu a concurat la categoria „42 kg”, reuşind să cucerească medalia de bronz după ce a trecut de Charis Kalanidis (Grecia) şi Slobodan Djordjevic (Serbia), pierzând apoi în semifinală în faţa câştigătorului categoriei, turcul Muhammed Ali Demirel. În lupta pentru bronz, Radu l-a învins pe un alt turc, Ahmet Budak.

Nicol Comşa a evoluat la categoria „63 kg” şi s-a clasat a V-a după ce a fost învinsă în primul tur de câştigătoarea categoriei, turcoaica Mediha Yeksan, pentru ca, în recalificări, să le învingă pe Konstantina Theodorakopoulou (Grecia) şi Ana Djekic (Serbia) şi să piardă în lupta pentru medalia de bronz în faţa româncei Diana Biriş.

Cei doi sportivi sunt pregătiţi de Cosmin Slăveanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.