Parcurs fără greşeală şi junioarele I merg la Turneul final!

Parcurs fără greşeală şi junioarele I merg la Turneul final!

Echipa de handbal junioare I este prima formaţie a clubului calificată la Turneul final în acest sezon, după ce a reuşit, în această săptămână, să câştige toate cele patru partide susţinute, la Oneşti, în cadrul Grupei 4 a Turneului semifinal. Elevele lui Daniel Gheorghe au avut un parcurs fără emoţii, trecând, pe rând, de CSŞ Făgăraş, cu 38-21 (20-12), CSŞ 2 Bucureşti, cu 30-28 (18-15), cu 33-21 (18-13) de LPS Iaşi şi, astăzi, cu 41-28 (23-13) de LPS Viitorul Piteşti!

Cu punctaj maxim, CSM Ploieşti a ocupat prima poziţie în grupă şi s-a calificat pentru Turneul final ce va avea loc în perioada 10-14 mai. Acolo, va face parte din Grupa B, iar una dintre adversare va fi câştigătoarea Grupei 2 semifinale, CSŞ 2 Baia Mare. Celelalte două componente ale grupei vor fi ocupantele poziţiilor secunde din Grupele 1 şi 3 semifinale, ale căror meciuri se vor încheia astăzi.

„Este o performanţă deosebită realizată de fete la primul an în care participăm la nivel de junioare I şi ţin să le felicit pentru parcursul avut atât în sezonul regulat, cât şi acum, la acest turneu semifinal. Trebuie remarcat faptul că toate grupele de junioare ale clubului sunt calificate pentru turneele semifinale, ceea ce înseamnă că am făcut paşii corecţi până acum şi ne dă dreptul să credem că viitorul echipei de senioare va fi asigurat, în curând, de aceste fete pe care le creştem”, a declarat antrenorul Daniel Gheorghe.

Lotul folosit de tehnicianul echipei noastre la Oneşti a fost următorul: Ioana Paraschiv, Cristina Mititelu (portari), Alina Dumitrache, Bianca Marin, Anamaria Vacariu, Andreea Mihart, Anisa Şerban, Larisa Ivanciu, Raluca Cristea, Ingrid Bodo, Roberta Florea, Laura Marinică, Iulia Mihaiu, Andra State, Anamaria Gros şi Alexandra Mocanu (jucătoare de câmp)

Junioarele III s-au calificat pentru Turneul semifinal 2

w600_handbaljaprilie3

Şi echipa de junioare III a clubului a reuşit, în această săptămână, o performanţă notabilă, calificându-se pentru Turneul semifinal 2, de la mijlocul lunii viitoare. Elevele lui Robert Comendant au participat, la Odorheiul Secuiesc, la meciurile din cadrul primului turneu semifinal, făcând parte din Grupa 8, alături de gazdele de la CSŞ, de LPS Târgu Jiu şi CSŞ 6 Bucureşti.

CSM Ploieşti a câştigat primele partide ale turneului, marţi şi miercuri, scoruri 33-26 (17-15) cu LPS Târgu Jiu şi 34-31 (18-13) cu CSŞ 6 Bucureşti, asigurându-şi, practic, accederea la Turneul semifinal 2. Ieri, în disputa cu CSŞ Odorheiul Secuiesc, au pierdut cu 28-31 (13-19), după un meci în care gazdele au făcut tot posibilul pentru a se impune şi a se califica mai departe. Fetele noastre au ocupat prima poziţie a clasamentului şi merg la Turneul semifinal 2, ce va avea loc în perioada 13-15 mai, urmând să facă parte din Grupa D, alături de HC Activ CSO Plopeni, CS Olimpic Târgu Mureş şi CS Arena Târgu Mureş. Turneul final la junioare III va avea loc în intervalul 1-5 iunie.

La Odorheiul Secuiesc, au evoluat pentru CSM Ploieşti: Alexandra Marcu, Elena Zamfir, Anamaria Antohe (portari), Mara Arvatu, Ştefania Gheorghe, Angela Stoica, Elena Evanghelide, Ada Arvatu, Oana Constantin, Andreea Anton, Maria Ilie, Diana Bîră, Carla Profirescu, Alexandra Minea, Emilia Dan-Zamfir şi Georgiana Stanciu (jucătoare de câmp).

Leave a Reply

Your email address will not be published.