Andreea Fierar, locul 16 la Finala Cupei Mondiale de la Changchun!

Andreea Fierar, locul 16 la Finala Cupei Mondiale de la Changchun!

Sportiva clubului nostru, Andreea Fierar, însoţită de antrenorul Marius Băcilă, a participat, în perioada 3-15 martie, în China, la Changchun, la Finala de Cupă Mondială rezervată juniorilor (5-6 martie) şi la Finala Campionatului Mondial de Juniori (11-13 martie), competiţii pentru care s-a calificat graţie rezultatelor foarte bune din acest sezon. Ea a concurat, de fiecare dată, în proba de 3000 de metri.

În primul concurs – Finala de Cupă Mondială – Andreea Fierar a reuşit să se claseze pe poziţia a 16-a, din 49 de sportive, cu timpul de 4:53.29 minute. În cel de-al doilea, Finala Campionatului Mondial de Juniori, eleva lui Marius Băcilă a venit pe poziţia a 31-a, cu timpul 4:48.74 minute, dintr-un total de 71 de sportive.

„Sunt foarte mulţumit de evoluţia ei, ca şi de cea a tuturor sportivilor mei, în acest sezon, performanţa de la Changchun fiind una deosebită. Vreau să-i felicit pe sportivi şi să mulţumesc pentru sprijinul acordat atât conducerii clubului, cât şi domnului Dan Mocanu, de la DAAS Impex, care ne-a ajutat atât în privinţa echipamentului Andreei, cu ceva timp în urmă, cât şi pentru această deplasare din China”, a declarat antrenorul Marius Băcilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.