Juniorii de la CSM Ploieşti, evoluţii bune în weekend!

Doar două dintre echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut meciuri în weekend şi ambele au avut evoluţii bune, de apreciat în condiţiile în care au întâlnit formaţii de top din grupele din care fac parte.

Junioarele II, pregătite de Daniel Gheorghe, au susţinut, sâmbătă, în Sala Sporturilor Olimpia, derbiul Seriei D, cu Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea, pe care l-au încheiat nedecis, scor 24-24, după ce au condus cu 15-10 la pauză. Rezultat suficient, însă, pentru ca fetele noastre să încheie prima parte a campionatului pe prima poziţie a clasamentului. Pentru CSM Ploieşti urmează două turnee de sală în perioadele 4-6 martie şi 2-3 aprilie.

Juniorii III ai clubului, antrenaţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan, au evoluat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, şi au reuşit să facă un meci bun în faţa liderului Seriei C, CSM-ul din localitate. Băieţii noştri au cedat greu, cu 28-26 (12-11), Gheorghe Puia declarându-se mulţumit de prestaţia elevilor săi: „Băieţii s-au mişcat bine, mult mai bine decât în tur, când am pierdut la şase goluri, iar pentru asta i-am felicitat. Am fost mulţumit pentru că s-a legat jocul, cum se spune, şi am arătat că suntem în creştere. Încheiem această primă parte pe locul al 3-lea, suntem în obiectiv şi sper să ne îmbunătăţim jocul în perspectiva turneelor care vor urma”. Pentru CSM Ploieşti urmează două turnee de sală în cadrul aceleiaşi Serii C, primul urmând să fie organizat de CSM Sfântu Gheorghe, în perioada 10-13 martie.

Ieri, a avut loc şi faza judeţeană la minihandbal băieţi, CSM Ploieşti organizând, în Sala Leonard Doroftei, competiţia la care au participat şase echipe: Olimpic Mizil, CSŞ Ploieşti 1 şi 2, Breaza, Academia Junior şi, bineînţeles, CSM Ploieşti. Au fost două grupe de câte trei echipe, în care s-a jucat „fiecare cu fiecare”, apoi s-au disputat meciurile de clasament, finala dintre CSM Ploieşti şi CSŞ Ploieşti 1 fiind spectaculoasă şi încheindu-se doar după executarea loviturilor de departajare. A fost 8-8 la finalul timpului regulamentar şi 11-10 pentru CSŞ 1 după cele 5 lovituri de departajare, însă ambele formaţii s-au calificat pentru faza zonală, împreună cu ocupantele locurilor 3 (Olimpic Mizil) şi 5 (Breaza), pentru că echipa de pe 4, CSŞ Ploieşti 2, nu avea drept de calificare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.