Victorie mare la Vâlcea şi fetele urcă pe locul 4!

Handbalistele de la CSM Ploieşti se întorc cu trei puncte mari de la Râmnicu Vâlcea, acolo unde au reuşit să se impună, în această după-amiază, cu scorul de 23-21 (11-11), într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale. În urma acestei victorii, elevele lui Neven Hrupec au urcat până pe poziţia a 4-a a clasamentului, dar au un meci în plus faţă de Corona Braşov, care joacă mâine, pe teren propriu, cu SCM Craiova. Totuşi, ecuaţia locului 4 s-ar putea clarifica la finalul săptămânii viitoare, atunci când Corona vine în Sala Sporturilor Olimpia, pentru meciul direct programat duminică, de la ora 20.00.

Partida de astăzi a fost, aşa cum o arată şi scorul, una încrâncenată, poate mai puţin plăcută spectatorului neutru, dar marcată  de miza celor trei puncte, extrem de importante pentru ambele formaţii. CSM Ploieşti a fost în control în marea majoritate a timpului, gazdele având doar două momente în care au condus pe tabela de marcaj: 7-6 în minutul 19, după o revenire de la 4-6, şi 11-10 în minutul 27, din nou după o serie de trei goluri consecutive, de la 8-10.

Cele doar 44 de goluri din meci „vorbesc” despre două defensive care şi-au făcut datoria şi doi portari, Smedescu şi, mai ales, Tatalovic, foarte greu de trecut, diferenţa fiind făcută, poate, de numărul mai mare de goluri uşoare, pe contraatac, reuşite de CSM Ploieşti în special prin Ramona Farcău. În plus, a contat experienţa superioară a fetelor noastre, care au ştiut, după pauză, să lungească atacurile şi să nu le permită adversarelor să-şi ducă la bun sfârşit continua cursă de urmărire. O singură dată s-a consemnat egalitate în repriza secundă – 16-16, în minutul 42 -, în rest, Tivadar şi colegele sale fiind în faţă la unul-două goluri. Mai mult, după câteva tentative ratate, ploieştencele s-au desprins, spre final, şi la trei „lungimi”, datorită preciziei Ivanei Bozovic la singurele două aruncări de la „7 metri” primite din partea arbitrilor Dordea şi State: 18-21 (54), apoi 19-22 (55). Pe final, Predoi a adus Vâlcea la 20-22, apoi Tatalovic a scos şutul de pe semicerc al Ilinei, iar Tivadar a închis cu gol un atac lung şi a făcut 20-23 cu două minute înainte să se audă sirena. Adespii-Molnar a redus diferenţa, dar, cu ajutorul unui time-out al lui Neven Hrupec, CSM-ul a stat în ofensivă mai bine de un minut, permiţându-le gazdelor să aibă atacul doar în ultimele 15 secunde. Şi s-a terminat 21-23, victoria asigurându-le fetelor un moral foarte bun înaintea dificilei partide de duminica viitoare, din Sala „Olimpia”, cu Corona Braşov.

 

HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti 21-23 (11-11)

 

Sala: „Traian”, Râmnicu Vâlcea. Spectatori: 600.

HCM Râmnicu Vâlcea: Sântămărean – Simion (2 goluri, 1 din „7 metri”), Adespii-Molnar (6), Senocico (5, 1 din „7 metri”), Ilina (1), Vădineanu (5), Bădiţă-Manea. Au mai evoluat: Smedescu, Vălean – Cherăscu (1 gol), Manda, Predoi. Antrenor: Constantin Ştefan.

CSM Ploieşti: Tatalovic (15 intervenţii) – Florea, Bozovic (2 goluri, 2 din „7 metri”), Burtea-Shutska (1), N. Tudor (3), Tivadar (3), Farcău (6). Au mai jucat: E. Şerban – Dmitrovic (5 goluri), Sheiko (3), Balaban. Antrenor: Neven Hrupec.

Arbitri: Bogdan Dordea (Sibiu) şi Marian State (Buzău).

Observator FRH: Viorel Vicea (Bucureşti).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 2/0 ratate – 2/0 ratate.

Eliminări „2 minute”: 0 – 3 (Tudor – 2, Tivadar).

Leave a Reply

Your email address will not be published.