Fetele îşi luară revanşa în faţa oltencelor!

În cel de-al doilea meci amical disputat la Craiova, handbalistele de la CSM Ploieşti şi-au luat, în această dimineaţă, revanşa în faţa gazdelor de la SCM Universitatea, impunându-se cu 35-30 (14-14).

A fost o dispută în oglindă cu partida de ieri: de data aceasta fetele noastre au condus permanent, fără a se desprinde decisiv până aproape de final, a fost egal la pauză şi, în ultimele 10 minute, CSM-ul a sprintat spre victoria cu 35-30. Neven Hrupec a rulat astăzi absolut toate jucătoarele care au făcut deplasarea, oferindu-le minute şi tinerelor Mitrescu şi State. Ar mai fi de remarcat faptul că fiecare formaţie a avut pe lista marcatoarelor câte un portar, Paşca, de la SCM, respectiv Tatalovic înscriind câte o dată.

Jucătoarele CSM-ului vor avea, mâine dimineaţă, o şedinţă lejeră de pregătire, apoi, de luni, vor relua antrenamentele în Sala „Olimpia” şi la sala de fitness Oxigen, purtându-se discuţii şi pentru un posibil meci amical ce ar putea avea loc marţi.

 

SCM Craiova – CSM Ploieşti 30-35 (14-14)

 

SCM Craiova: Paşca (1 gol), J. Zivkovic, Manolache – Andrei (7), Georgescu (7), Cioaric (3), Şelaru (3), Iovănescu (3), Florica (2), Băbeanu (2), Horobeţ (2), Bonea. Antrenor: Simona Gogârlă.

CSM Ploieşti: Tatalovic (1 gol), A. Dumitru – Dmitrovic (9), Farcău (8), Bozovic (6), Burtea-Shutska (5), N. Tudor (3), Tivadar (2), Vasilescu (1), Chiricuţă, Balaban, Sheiko, Boştină, Gavrilă, Mitrescu, A. State. Antrenor: Neven Hrupec.

Foto: sportuldoljean.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.