Două meciuri, două victorii, la „Cupa Dunărea 2015”!

Handbalistele de la CSM Ploieşti au câştigat, astăzi, primele două partide disputate în cadrul „Cupei Dunărea 2015”, competiţie organizată de colega de prim eşalon din Brăila.

În primul joc, susţinut începând cu ora 12.00 în compania Unirii Slobozia, elevele lui Neven Hrupec şi Daniel Gheorghe s-au impus cu 29-28 (14-12), diferenţa de un singur gol, de la final, fiind uşor mincinoasă în condiţiile în care fetele noastre au avut şi 6 goluri avans. Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: Tatalovic, A. Dumitru – Farcău (11 goluri), Burtea-Shutska (5), N. Tudor (3), Chiricuţă (3), Bozovic (3), Dmitrovic (1), Tivadar (1), Gavrilă (1), Vasilescu (1), Sheiko şi Andra State. Trebuie precizat că Andra State, junioare II a clubului, a înlocuit-o în ultima clipă în delegaţia ploieşteană pe Oana Ionescu, jucătoare ce s-a accidentat la penultimul antrenament dinaintea plecării spre Brăila.

În cea de-a doua partidă, programată de la ora 17.00, CSM Ploieşti a dispus cu 31-26 (21-13) de divizionara secundă CSU Danubius Galaţi, întâlnirea fiind un bun prilej pentru Neven Hrupec să ruleze tot lotul de jucătoare şi să o odihnească pe Ramona Farcău. Pentru echipa noastră, au evoluat: Tatalovic, A. Dumitru – Dmitrovic (7 goluri), Bozovic (6), Vasilescu (5), Chiricuţă (4), Tudor (3), Balaban (2), Tivadar (2), Sheiko (1), Gavrilă (1), Burtea-Shutska, Boştină, Mitrescu şi State.

În celelalte confruntări ale zilei, HC Dunărea Brăila a câştigat, la rându-i, cu Danubius Galaţi, scor 33-27 (15-11), şi Unirea Slobozia, scor 24-20 (12-10), astfel că mâine, de la ora 13.00, CSM Ploieşti va întâlni formaţia gazdă într-o veritabilă finală a turneului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.