Obiectiv clar pentru fete: şase puncte înainte de vacanţă!

Handbalistele de la CSM Ploieşti joacă mâine seară, de la ora 18.00, pe terenul Măgurei Cisnădie cu ambiţia de a întrerupe seria neagră din ultimele etape – trei înfrângeri în tot atâtea partide, dintre care, e drept, două în faţa marilor favorite CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare. Ar fi trei puncte cu ajutorul cărora echipa s-ar reapropia de zona superioară a clasamentului şi care ar asigura un moral bun înaintea meciului de pe teren propriu, cu HC Alba Sebeş, din ultima etapă a turului.

„E clar că mergem să câştigăm. Nici nu ne gândim la altceva! Am fost mulţumit în meciul cu Baia Mare că echipa şi-a revenit după acel meci inexplicabil cu Slobozia şi sper ca, la Cisnădie, să jucăm cel puţin la fel de bine şi să ne impunem jocul. Desigur că am studiat adversarul, are şi el câteva puncte forte pe care trebuie să le anihilăm, dar mai important va fi ce jucăm noi. Dacă noi ne facem jocul, putem câştiga!”, spune antrenorul Neven Hrupec. Tehnicianul se confruntă cu problemele deja ştiute în ultima vreme, Elena Şerban şi Ionela Dinu fiind accidentate, iar Alla Sheiko şi Daciana Balaban aflându-se aproape de revenirea pe parchet la şase luni de la operaţiile suferite la genunchi. Mai sunt şi alte mici probleme cu care jucătoare precum Mihaela Tivadar ori Nicoleta Şerban s-au confruntat în ultima perioadă, dar ambele vor strânge din dinţi şi îşi vor ajuta colegele în cele două etape rămase de disputat în acest an.

Meciul de la Cisnădie este programat mâine, de la ora 18.00, va fi arbitrat de Claudiu Belean şi Valentin Călina (Mureş/Argeş) şi îl va avea drept observator din partea FRH pe Valter Dăncescu (Bucureşti).

Leave a Reply

Your email address will not be published.